3 filme SF de ieri despre realitatea de azi

„Viitorul e deja aici, doar că nu este distribuit în mod egal.” William Gibson

Filmul SF are de multe ori capacitatea de a anticipa o bună parte din evoluțiile și inovațiile ulterioare ale societății umane. Proicțiile autorilor despre viitorul umanității, fie că sunt speculații filosofice sau politice, fie că-s imaginii ale viitorului tehnologiei și efectelor sale pe termen lung, ajung câțiva ani sau câteva decenii mai târziu să fie confirmate în viața noastră de zi cu zi, în cele mai banale dintre aspectele sale.

În capodopera lui Fritz Lang din 1927, Metropolis, avem proba intuiției că orașul viitorului va crește pe verticală. Ce vedeam în Metropolis pe marele ecran putem vedea astăzi uitându-ne pe geam. Mersul muncitorilor din Metropolis la Uzina evocă acum aglomerațiile din cartierele corporatiste contemporane. În 1998, Truman Show vorbește despre dispariția intimității omului contemporan cu doar câțiva ani înainte de explozia platformelor de social-media care obligă la o reevaluare a noțiunii de intimitate. 

2001: A Space Odyssey (1968), Blade Runner (1982), Total Recall (1990) și Minority Report (2002) anunță, cu foarte puțini ani în avans, un tip de tehnologie care azi e parte integrantă din viața cotidiană: tablete, video call-uri, mașini cu pilot automat, interfață controlată prin gesturi. Gattaca (1997) pune în discuție un fel de discriminare bazată pe considerente genetice într-o lume a viitorului care deja nu ne mai pare atât de greu de imaginat și pe care începem s-o descoperim ca fiind deja aici. 

Am ales 3 dintre SF-urile secolului XX care au părut la vremea apariției lor mult prea avangardiste și îndrăznețe, dar care, decenii mai târziu, se dovedesc a fi rezultatul unei intuiții excepționale a autorilor.

Logan’s Run - (regia Michael Anderson, 1976)

Produs la Hollywood dar având o echipă alcătuită în majoritate de englezi- regizorul Michael Anderson, actorii Michael York și Peter Ustinov – Logan’s Run este un caz clasic de science fiction care ridica la momentul apariției probleme de o actualitate uluitoare.

Într-un viitor aparent utopic - în realitate distopic - în care oamenii populează un Oraș care arată ca un mall și în care tinerii dispar la 30 de ani într-o ceremonie extravagantă care presupune jertfirea lor pe altarul consumerismului, unul dintre funcționarii acestei lumi înșelător de ideală are curiozitatea de a afla ce se întâmplă dincolo. Dincolo de limitele Orașului al cărui hedonism aduce aminte de Minunata Lume Nouă a lui Huxley. 

S-a spus că Logan’s Run este o critică adusă individualistei generații ME și a primelor semne ale accentuării consumerismului în America. Unii critici au văzut în acest film o punere în discuție a conflictului între generații din epoca hippie. Alții au mers mai departe și au identificat în Orașul viitorului din Logan’s Run o parabolă care anticipează prima generație a Internetului, anunțând astfel epoca relațiilor interumane diluate de abundența mijloacelor de comunicare. 

Fuga lui Logan poate fi interpretat și ca o poveste despre maturizare, care în film este un proces periculos ce presupune fuga din mijlocul unei societăți mult prea frumoase ca să fie și adevărată. Există o scenă splendidă în finalul filmului în care bătrânul jucat de Peter Ustinov îi povestește tânărului interpretat de Michael York despre o lume tradițională pe care, în prezent, o vedem dispărând sub ochii noștri.

Soylent Green (regia Richard Fleischer, 1973)

Regizat de Richard Fleischer, unul dintre regizorii polivalenți ai Hollywoodului, Soylent Green este o combinație de SF și film polițist. Într-un viitor afectat de suprapopulare, poluare și sărăcie, un polițist (Charlton Heston) anchetează moarte unui om de afaceri bogat. 

Incursiunea polițistului într-o lume în care clasele sociale sunt strict delimitate de ziduri și garduri de sârmă ghimpată iar raționalizarea mâncării este un fapt cotidian duce la o descoperire teribilă, legată de hrana de zi cu zi. Întunecat și apăsător, Soylent Green vorbește despre inegalități sociale și experimente politice sinistre care provoacă o lentă și cumplită dezumanizare a omului modern. Ultimul film în care apare legendarul Edward G. Robinson, Soylent Green câștiga, în 1973, premiul Nebula și premiul Saturn, cele mai importante distincții ale cinemaului SF.

THX 1138 - (regia George Lucas, 1971)

Înainte de saga Star Wars, George Lucas a făcut din filmul lui de licență acest THX 1138 stilizat și vizionar. Coppola și-a asumat riscul de a-l produce. Filmat în culori reci și apăsătoare, întretăiate de cadre în care albul excesiv devine halucinant uneori, THX 1138 pune în scenă un viitor distopic în care oamenii sunt sedati și puși să facă munci periculoase de o autoritate supremă redată doar printr-un portret iconic rece și impersonal. 

Emoția, pasiunea, viața sunt suprimate constant de administrarea unui medicament numit THX 1138. Robert Duvall și Donald Pleasence apar în rolurile eroilor exemplari care încearcă să evadeze din această lume anesteziată și obedientă. 

THX 1138 a fost un insucces de box office. Nu-i un film ușor. Și nici ușor de văzut. Dar e un SF de neratat.