#7 versificatori alternativi români (musai) de ascultat.

Limba noastră-i o comoară, în adâncuri înfundată”. Norocul lui Alexei Mateevici că nu ne e contemporan să vadă cât de premonitoriu a fost și cât de tare s-a “”înfundat” de-atunci încoace limba noastră, mai ales în ceea ce privește creația lingvistică pusă pe note muzicale. Citeam acu’ vreun an sau doi un soi de studiu pe textele muzicii autohtone și, poate vă amintiți, în pol-position ieșise cuvântul de studiu pentru cardiologi (~inima).

Previzibil, aleg să tratez subiectul curent în strictă juxtapunere cu ceea ce vom trăi zilele următoare (~1 decembrie), când iar se vor fi gonflat spiritele naționaliste și mult-prea-mândria de a fi român - și deci, probabil,de a fi vorbitor și cunoscător de limbă română. O fi bine sau rău… nu mă prea lasă organul din cutia toracică să judec. Dar organul din cutia craniană s-a pus pe treabă și, ca de regulă, caută soluții pentru evadarea din strânsoarea lingvistică în care ne scăldăm de vreo câteva decenii încoace, cu precădere în zona muzicală.

Mi-a trecut prin minte să fac o analogie (forțată, ce-i drept) cu recunoașterea meritelor literare ale lui Bob Dylan (despre care am scris aici.) și să încerc să identific niște artiști neaoși care își scriu și își cântă propriile texte - cantautori, cum s-ar spune la Radio Actualități (sic!). Și, încet dar sigur, au început să mi se înșire frumos pe cortex câteva dintre versurile în română care, cel puțin pentru timpurile prezente, sunt remarcabile și memorabile. Fără menajamente și fără mirare toate versurile emblematice, “rămase în cap”,  vin din zona muzicii indie-alternative - cam cum e și Bob Dylan pe la noi, de altfel.

Le-am spus versificatori pentru că așezarea cuvintelor pe linii muzicale presupune un procedeu nițel modificat față de cel de a scrie poeme/poezii, dar asta nu înseamnă că nu pot fi numiți pe deplin poet sau poetă. (Alo, Uniunea Scriitorilor,  poate le trimiteți și lor un formular de înscriere...). În ceea ce privește enumerarea de mai jos, s-a avut în vedere întreaga activitate scriitoricească, nu numai track-urile selectate spre exemplificare.

Notă: Acest playlist nu reprezintă un clasament. Ordinea e aleatorie, ușor cronologică și deloc exhaustivă.  

#7 versificatori alternativi români (musai) de ascultat. 

Adrian (Artanu’) Pleșca pentru Timpuri Noi și Partizan 

Tudor Chirilă pentru Vama Veche și Vama

Daniel 'Rocca' Stoicea  pentru Firma

 

Robin Proca pentru Robin & The Backstabbers

Ada Milea

Dan Byron pentru Byron 

Paul Manolescu pentru Eyedrops 

BONUS: sub hashtag-ul Basarabia e România

Alexandrina Hristov

Acest articol are 1 comentariu. VEZI COMENTARIILE
Maria Burtumac
Imi place Tudor Chirila , canta frumos .