Jazz in the Park, festivalul care aduce mai aproape de muzica jazz zeci de mii de români

Aproape 55.000 de oameni, români și străini, au venit în Parcul Central din Cluj-Napoca să ia parte la ultimul weekend din festivalul aflat deja la a 5-a ediția. Desfășurat pe durata a 11 zile, festivalul adună în fiecare an artiști din toate colțurile lumii și din ce în ce mai mulți iubitori ai muzicii jazz. În același timp, festivalul vine și cu o componentă educativă, prin simplul fapt că aduce în mijlocul orașului genuri muzicale mai puțin comune, dând șansa mai multor oameni să le descopere.

Din cele 11 zile de festival din acest an, în 9 a plouat crâncen, atât de tare încât a fost necesară relocarea concertelor, schimbarea drastică a programului, anularea anumitor evenimente și așa mai departe. Adică exact ce-i mai rău pentru un organizator de festivaluri care pregătește totul ca la carte timp de un an, iar pe ultima sută de metri e nevoit să lase tot în urmă și să gândească noi și noi strategii prin care să asigure succesul evenimentului.

E multă muncă în spate. Enorm de multă muncă. E mult suflet pus în fiecare pas. Sunt bucurii și tristeți, satisfacții și frustrări. Toate apar pe parcursul pregătirilor și își au punctul culminant din momentul în care începe evenimentul și până la aplauzele de la finalul acestuia.

Aplauzele de final ale acestei ediții au venit cu un total de 70.000 de persoane care au fost prezente la festival pe toată durata lui. Asta în condițiile în care în 9 zile din 11 vremea n-a fost deloc prietenoasă.

70.000 de oameni care s-au bucurat de melodiile cântate de artiștii români și străini, care s-au relaxat complet și s-au lăsat pierduți în povestea Parcului Central și care au regăsit în Jazz in the Park motive de fericire.

Am ajuns aici pe durata ultimelor două zile din festival și-am fotografiat stări, emoții, oameni, spectacole. Am fotografiat muzica, oricât de ciudat ar suna asta. Da, poți surprinde muzica în imagini prin gesturi, expresii ale feței, lumină, compoziție. Toate te ajută să iei sunetul și să-l redai pentru cel care privește o fotografie.

Nouvelle Vague, Bill Laurence, Luiza Zan, Kroke, Sanem Kalfa, George Dumitriu au fost câțiva dintre artiștii pe care i-am ascultat pe parcursul acestor zile. Ei au fost o parte dintre cei care au făcut ca în Parcul Central să răsune o muzică de foarte bună calitate și tot ei au adus zâmbete pe fețele oamenilor veniți la festival. E-o senzaței aparte să urmărești ce se întâmplă la astfel de evenimente. Fotografiezi artiști, fotografiezi oameni din public. Ești între cele două părți și observi rapid legătura care se creează. Simți muzica, vezi reacțiile oamenilor.

Decorul minunat în care se întâmplă tot festivalul dă frâu liber oamenilor să-și facă propriul lor univers. În pauzele dintre spectacol parcul devine un tărâm în care hamacele-s oaze de liniște, cărțile se regăsesc în mâinile multor oameni. Un tărâm în care cuplurile-și simt și mai bine trăirile. Un tărâm al fericirii care te încarcă și pe tine cu aceleași stări din momentul în care ajungi aici.

O să simți asta și pe măsură ce privești fotografiile alese pentru ilustrarea articolului. Prin ele, alături de Staropramen, am adăugat gust fotoreportajului surprins pe durata celor două zile în care Clujul mi-a devenit rapid acasă. Atât de bine m-am simțit.

Și mâncare a fost parte din toate aceste trăiri, atât ale mele, cât și a miilor de oameni veniți la festival. Chef Alex D'Artagnan a pregătit de această dată niște burgeri românești, o rețetă proprie, al căror gust te lasă fără cuvinte. Unde mai pui că fiecare dintre cele 4 tipuri de burgeri are și o bere Staropramen asociată, numai bună să intensifice experiența.

Am să-ți arăt 4 fotografii cu preparatele și-mi cer de pe acum scuze că-ți fac poftă.

 
 

Colțul în care s-au întâmplat toate acestea, cel pregătit de Staropramen ca parte din povestea spusă în Parcul Central, mai găzduia și un loc care a atras atenția cât a fost ziua de lungă. E vorba de un capac supradimensionat de bere pe care a stat pregătit de acțiune un set de tobe. La liber. Sute de oameni s-au așezat între tobe și și-au făcut „de cap”. Te uitai la ei și vedeai cum dintr-o dată chipurile lor arătau bucuria similară cu cea a unui copil. Așa m-am simțit și eu când am cântat acum la tobe. Pentru prima oară în viața mea. Îmi doream de mult, dar n-am avut ocazia. Și-am profitat din plin de șansa asta!

Închei și această ediție de Jazz in the Park cu gândul la următoarea. Indiferent cât de obosit aș fi, ce stări m-ar încerca sau cum e vremea, Jazz in the Park îmi dă o stare de bine care mă relaxează în totalitate și care mă face să fotografiez cu și mai mult drag. Iar asta cred că vei observa în fotografiile de pe pacursul acestui articol.

Pe curând! :-)

 

 

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL