10 filme & evenimente pe care nu trebuie să le ratezi la TIFF 2016

Din 27 mai până pe 5 iunie, toate reflectoarele se întorc spre Cluj. Festivalul de Film Transilvania are darul acesta de-a transforma orașul până la resorturile lui cele mai intime. Ritmul în care se desfășoară festivalul, numărul evenimentelor - filmele, concertele de la Castelul Banffy și de la Casa Tiff, proiecțiile speciale - te fac să simți că Bucureștiul este, prin comparație, un dulce târg liniștit.

Clujenii zâmbesc înțelegători, te ghidează cu calm prin labirintul de cinematografe, terase și parcuri. TIFF-ul e o sărbătoare a acestui oraș, care, în zilele acestea, nu vrea să doarmă, de teamă că va pierde ceva din minunățiile care se întâmplă aici. Dacă ai ajuns măcar o dată la TIFF, vei înțelege. Eu am ajuns într-un an în ultimele patru zile. Am coborât din tren joi seară. Se făcuse deja sâmbătă după-amiază, când m-am dus să dorm câteva ore. E clar, deci, că nu vei ajunge la toate filmele și evenimentele de la Cluj.

Ca să-ți fim de ajutor, am făcut o lista de 5 filme + 5 evenimente pe care nu trebuie să le ratezi.

FILME

1. ”6,9 pe scara Richter”
Cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Regizorul unor succese româneşti precum Filantropica şi Restul e tăcere revine cu cel de-al şaptelea lungmetraj al său, o comedie burlescă, cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie şi frica obsesivă de cutremure. 6,9 pe scara Richter va fi proiectat în Piaţa Unirii din Cluj vineri, 27 mai 2016, de la 21:45, în prezenţa lui Nae Caranfil.

2. ”Sieranevada”
Direct de la Cannes, unde concurează pentru trofeul Palme d’Or, ajunge la TIFF și Sieranevada. Noul film al lui Cristi Puiu – au trecut deja 6 ani de la Aurora - îi are în distribuție pe Mimi Brănescu, Dana Dogaru și Ana Ciontea și e povestea unei reuniuni de familie care degenerează într-un conflict de proporții.

3. ”Dogs”
Tot de la Cannes, unde concurează în secțiunea Un Certain Regard, ajunge la Cluj și debutul regizorului Bogdan Mirică, Câini, inclus și în competiția oficială TIFF. Thriller-ul cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu este debutul regizorului Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului Umbre.

 

4. ”Shelley” 
Shelley este anunțat în programul TIFF-ului ca o mostră impecabilă de film de groază, cu participare românească. Cosmina Stratan face un excelent rol de compoziție. Shelley, o producție germană, a fost comparat cu Rosemary’s Baby al lui Roman Polanski.

5. ”Tanna”
TIFF-ul aduce anul acesta și o notă de exotism. Tanna (recompensat cu Premiul Publicului, Veneția 2015) a fost filmat integral de către documentariștii Bentley Dean și Martin Butler în Vanuatu, o țară insulară din Pacific. Inspirat de o poveste locală tragică, filmul spune o poveste clasică de dragoste interzisă, căreia îi dau viață chiar aborigenii insulei Tanna.

EVENIMENTE

1. The Show of Shows
În primul week-end de TIFF, Castelul Banffy de la Bonțida are programate seara mai multe proiecții și concerte. Sâmbătă, 28 mai, de la 21:45, poți vedea The Show of Shows, un documentar captivant și pe alocuri tulburător despre un secol de vodeviluri, spectacole de circ, bâlciuri și carnavaluri, va rula în premieră la TIFF. Pe fundal, o coloană sonoră emoționantă compusă de basistul Georg Holm și bateristul Orri Páll Dýrason, membri ai celebrei trupe islandeze Sigur Rós.

2. Trans Express
Gala de deschidere a TIFF-ului include un spectacol memorabil al renumitei trupei franceze Transe Express. Pionieri în street arts, dansatorii, acrobaţii şi muzicienii Transe Express au avut spectacole în 80 de ţări şi au deschis, printre altele, Jocurile Olimpice din Albertville în 1992 şi Cupa Mondială de Schi de la Val d'Isere (2009).

3. A Hawk and a Hacksaw
Marți, 31 mai, de la ora 20:00, este programat cine-concertul celor de la A Hawk and a Hacksaw. Cei doi artiști americani, Jeremy Barnes (fost membru Neutral Milk Hotel) și Heather Trost, vor acompania live, cu muzică originală, celebrul film din 1964 al regizorului ucrainean Sergei Paradjanov, Umbrele strămoșilor uitați/Shadows Of Forgotten Ancestors, unul dintre puținele filme din lume vorbite în limba huțulilor. O combinație exuberantă de genuri, de la gipsy și klezmer la mariachi, cum o descrie „The Guardian”, A Hawk and a Hacksaw cântă și pe 1 iunie la Casa TIFF.

4. Kimmo Pohjonen
Luni, 30 mai, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj vine finlandezul Kimmo Pohjonen. Faimos pentru concertele memorabile susținute la un instrument al cărui sunet l-a revoluționat - acordeonul - Kimmo Pohjonen revine în România, la TIFF, după concertul din 2014 de la Festivalul de Jazz de la Gărâna.

5. British Sea Power
Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 19:00, tot la Casa de Cultură a Studenților din Cluj poți vedea show-ul live al formației British Sea Power, despre care „The Sunday Times” titra că este „cea mai bună trupă din Marea Britanie”.
Trupa va acompania live ”From the Sea to the Land Beyond” (r. Penny Woolcock, 2012), un excelent documentar despre un secol de viață în porturile coastei britanice.

În perioada 27 mai - 5 iunie, fiți cu ochii pe a cincisprezecea ediție a TIFF-ului, prezentată de Staropramen.

Echipa oamenisigusturi.ro va fi la Cluj, pentru a vă aduce tot ce-i mai savuros în materie de filme, muzică și ”întâmplări” conexe de la cel mai mare festival de film din România.

Photo credits: 1- Focus Sibiu.

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL