Top 3 + 1 filme esențiale pentru Matei Lucaci-Grunberg

"Mă, nu se mai face comedie în România, de când n-ai mai văzut o comedie românească? Dar una bună, nu cioace adunate într-un scenariu!’’ Aud mereu asta când vine vorba despre filmul românesc și despre lipsa diversității lui de gen. Degeaba protestez, degeaba le explic amicilor mei că există regizori tineri care fac deja scurtmetraje de comedie inteligente, cu substanță. Și care se pregătesc de lungmetraje. Sau poate nu degeaba.

Matei Lucaci-Grunberg are 27 de ani. Are deja la activ câteva scurtmetraje premiate sau selectate în diverse festivaluri: Rebelion (2012), Și băieții câteodată (2013), Oase pentru Otto (2015). Eu am văzut Și băieții câteodată la un festival - o comedie plină de candoare și bine documentată despre culisele turnării unei drame. De atunci, Matei este unul dintre regizorii de comedie pe care eu aș paria pe viitor. În timp ce-l convingeam să-mi dea lista filmelor esențiale pentru el, am aflat că se pregătește de primul lui lungmetraj. Eu zic că merită să avem răbdare.

1. Husbands, 1970, John Cassavetes

Pentru că filmele lui sunt profund umane. Pentru că nimeni nu obține mai mult de la actori decât Cassavetes. Pentru că e despre bărbați. Pentru că este regizorul care m-a marcat cel mai mult. Pentru că este viu.

2. Airplane!, 1980, Jim Abrahams, David & Jerry Zucker

Pentru Leslie Nielsen. Pentru Lloyd Bridges și Kareem Abdul-Jabaar. Comedia ne-intelectuală la care am râs cel mai mult și „nu îmi spune Shirley”!

3. Secretul armei secrete, 1988, Alexandru Tatos

Acum câțiva ani voiam să adorm și m-am gândit să ma uit la ceva plictistor. Am ales DVD-ul cu Secretul armei secrete. Pe carcasă scria basm-comic și nici imaginile extrase din film nu păreau reușite. În capul meu, acest film (din 1988) trebuia să fie o catastrofă plictisitoare care să mă adoarmă instant. L-am pus și, contrar așteptărilor, am început să râd isteric și să mă bucur nespus de tare de ”descoperirea” mea. Nu am mai văzut niciun film care să semene cât de puțin cu acesta. O comedie post-modernă, kitsch cu elemente de basm, musical, film politic, gag-uri, comedie absurdă etc. 

Pentru Mircea Diaconu jucând Zmeul cel mai Zmeu.

+ Force Majeure, 2014, Ruben Östlund

Un fel de comedie-neagră nordică, extrem de absurdă și umană. Pentru Johannes Kuhnke și Kristofer Hivju. Pentru periuțele de dinți electrice. Pentru că este genul meu de film romantic (chiar dacă este cam mult spus). Pentru că este nordic.