ÎN DIALOG CU ARTIȘTII: Ioana Moldovan - “Cel mai mult îmi place să fiu printre oameni.”

Dacă te pasionează politica externă și ce se întâmplă în vecinătatea țării noastre (Turcia, Ucraina), cel mai probabil ai văzut materiale scrise și fotodocumentate de Ioana Moldovan, una dintre cele mai curajoase persoane pe care le cunosc. Curiozitatea a împins-o de curând spre lumea teatrului, iar noul ei proiect care surprinde actorii în culise e frumos-frumos. Read, follow and love.

Cătălina Miciu: Imaginea mea despre tine este cea a unei tipe cu cască și vestă antiglonț, care aleargă după povești vizuale pe maidanul ucrainean. Cum ai decis să faci un proiect foto cu actori?
Ioana Moldovan: Anul trecut m-a chemat Ioana Păun să fac fotografii pentru piesa regizată de ea, Inamicul Poporului. Voia ceva în stil documentar. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din cabină, să surprind acele momente cu totul neregizate. Țin minte că, după ce am predat fotografiile din prima zi, Ioana mi-a spus: “Sunt foarte tari pozele din culise, dar am nevoie de mai multe cu piesa”. Am făcut a doua zi. Însă, inițial, fotojurnalistul din mine își spusese cuvântul. M-au atras acele scene de viață actoricească inedite, necontrolate, care nu făceau parte dintr-o nicio altă regie decât cea a vieții. 

Anul acesta, cu o altă ocazie, am ajuns să-l fotografiez pe Marius Manole. Am vrut să merg și în cabină și să observ cum se pregătește pentru piesă. Am resimțit fascinația pentru atmosfera acelui loc și așa a apărut ideea proiectului.

Ioana

Cătălina Miciu: Ce te-a atras la lumea teatrului?
Ioana Moldovan: Necunoscutul, curiozitatea. Trebuie să recunosc că nu am fost atât de mult la teatru pe cât mi-aș fi dorit. Cum e cazul mai multor lucruri probabil. Mă intrigă însă această metamorfoză, dacă îi pot spune așa, a actorului. Capacitatea lui de a deveni altcineva. Altcineva cu totul diferit față de propria persoană, de cele mai multe ori. Și atâtea sute de altcineva. Cum și cât poate el sau trebuie să se uite pe sine ca să intre în pielea unui personaj. Cât poate să ignore din trăirile vieții lui de zi cu zi în viața de actor sau cât îl ajută acestea. Iar în teatru cred că se poate observa cel mai bine acest lucru, cel mai pur, fără cosmetizarea tehnologică care vine odată cu filmul (fac această observație strict din punctul de vedere al proiectului meu, fără vreo intenție de a minimiza talentul și efortul actorilor de film, care de multe ori la noi sunt, de fapt, aceiași).

Cătălina Miciu: Cum alegi actorii?
Ioana Moldovan: Nu a fost niciun proces efectiv de selecție. I-am contactat pe cei din lumea teatrului pe care îi cunoșteam deja personal și le-am cerut ajutorul, rugându-i să mă “adopte” chiar și doar pentru câteva ore. I-am mai rugat să vorbească și cu alți colegi. Odată cu prima fotografie postată pe Facebook și anunțarea proiectului, am primit foarte multe răspunsuri de la actori care erau bucuroși să mă primească. Încerc să le onorez pe toate, în măsura în care nu se suprapun intervalele orare ale pieselor. Vreau ca acest proiect să fie cât mai divers și cuprinzător, să povestească atât despre actorii consacrați, cât și despre cei la început de drum. Să prezinte atât atmosfera din teatrele de stat, cât și din cele independente.

Cătălina Miciu: E mai simplu pe teren decât într-o cabină mică de teatru?
Ioana Moldovan: Pe teren nu mi se amintește în mod constant de prezența mea într-un spațiu anume, pot să mă pierd altfel. Vorbesc la propriu acum. Privesc prin obiectiv și înregistrez momente care se derulează în fața mea, alerg după altele, pot să “dansez” în voie în căutarea unui cadru. În cabine, cu toate oglinzile, mă văd pe mine peste tot și una dintre grijile mereu prezente este să mă evit. Iar dorința de a izola fiecare actor cu propriile trăiri de dinaintea piesei de teatru devine dificil de realizat într-un spațiu mic, de multe ori aglomerat, cu nenumărate reflexii. Dar, până la urmă, trebuie să apreciem spațiile mici, nu?


Alexandru Voicu înaintea spectacolului With a little help from my friends

Cătălina Miciu: A fost greu să îi convingi să te accepte în spațiul în care ei de obicei se relaxează înainte de a intra pe scenă? 
Ioana Moldovan: Nu. Nu pot răspunde mai simplu și mai onest de atât. Când sunt în cabină însă, încerc să nu-i deranjez, atât de mult cât prezența mea fizică într-un spațiu restrâns mi-o permite. Încerc să nu fac zgomot. Deși au fost momente când am reacționat involuntar, bufnind într-un râs reținut, dar bufnind totuși, la auzul unor replici repetate în cabină. Emilia Dobrin m-a întrebat atunci: “Dar tu reusești să și asculți?” Da, încerc să fiu atentă la tot ce se petrece acolo, să cuprind experiența cât de mult pot, nu doar vizual.

Cătălina Miciu: Știi încotro vei duce proiectul - expoziție, documentare mai pe larg a lumii teatrului?
Ioana Moldovan: Nu știu încă în ce direcție se va dezvolta pe viitor. Știu însă că deocamdată vreau să mă concentrez pe această mică părticică din vasta lume a teatrului, momentele de transformare, fie ea fizică sau meditativă, de dinaintea unei piese. Într-o a doua fază vreau să stau de vorbă cu actorii, să îmi povestească la ce se gândesc înainte de a intra pe scenă, să înțeleg cât de mult sunt acaparați de un personaj în acele momente și ce înseamnă pentru fiecare să devină altcineva pe scena aproape în fiecare zi, uneori și de mai multe ori pe zi. Când e gata și textul, voi publica proiectul. În funcție de cum va fi primit de public, mai vedem ce se va întâmpla.

Cătălina Miciu: Când ai decis că vrei să faci fotojurnalism?
Ioana Moldovan: În 2007, odată cu prima vizită într-o fostă colonie muncitorească. Începusem din pasiune, cu fotografia de stradă. Mi-am dat seama atunci că vreau să spun poveștile oamenilor mai în profunzime. Și am început să învăț. Mi-a luat ceva timp să-mi fac curaj că pot și trăi din fotojurnalism. Nu reușesc în totalitate, dar acum mă bucur enorm că pot să dedic mult mai mult timp acestuia. 

Cătălina Miciu: Ce-ți place cel mai tare la ceea ce faci?
Ioana Moldovan: Cel mai mult îmi place să fiu printre oameni. Să-i cunosc, să-i ascult, să văd povești de toate felurile și să încerc să le aduc și în atenția altora. E un sentiment cu totul aparte când o persoană te lasă să intri în viața sa, când îți acordă încrederea să-i spui povestea mai departe. E îmbucurător și măgulitor, dar mai presus de tot implică și o mare responsabilitate.

Photo credits: Ioana Moldovan. Photo cover:  Emilia Dobrin înaintea spectacolului Casa cu pisici

UPDATE: Între timp, a apărut și materialul complet al Ioanei. Textul este în engleză și întreagă serie foto o găsești la finalul articolului.