ROLURILE lui ALEXANDRU ION

S-a născut pe 3 septembrie, 1987, la Alexandria, și este actor și manager cultural. În 2006, la vârsta de 18 ani, a pus bazele Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria, împreună cu câțiva prieteni. În prezent, este co-președintele Asociației T.E.T.A, care organizează Ideo Ideis. A fost prezent în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, ca unul dintre reprezentanții României la Sarajevo Talent Campus 2013, și a fost unul dintre actorii selectați în programul 10 pentru Film al TIFF, în 2015. Din 2012, este cetățean de onoare al municipiului Alexandria, iar din februarie 2016, este membru în grupul de lucru Platforma Cultura Vie, în cadrul Ministerului Culturii. De curând, ne-am întâlnit cu Alex, am stat de vorbă și l-am urmărit, pentru a afla cum se pregătește el pentru și cum se raportează la personajele pe care le joacă.

Alex Domnișoru: Care sunt pașii pe care îi faci înaintea unui spectacol?

Alex Ion: Sincer, nu m-am gândit niciodată la procesul asta într-un mod defalcat. Dacă te referi la ce se întâmplă atunci cand încep lucrul la un nou rol, procesul nu e tocmai plin de spectaculos. Învăț textul cât mai repede și cât mai bine, astfel încât să nu mai am grija lui, apoi sunt la mâna regizorului. Mi-a luat ceva să ma obișnuiesc cu faptul că actoria nu-i o meserie democratică și că actul de creație al actorului se petrece în interiorul unor "directive" în raport cu care este sănătos să ai multă răbdare și înțelegere. 

Iar dacă vorbim despre pașii pe care-i fac înainte de reprezentația unui spectacol care a ieșit deja la public, lucrurile sunt și mai lipsite de spectaculos în ceea ce mă privește. Mă duc la teatru, dacă e nevoie repetăm textul, îmi pun costumul și cam asta e. Cumva se instituie, în raport cu fiecare spectacol pe care-l joc, un traseu care e strâns legat de colegi, locul și contextul în care ma aflu. Există mici superstiții care se parcurg înainte de începerea unei reprezentații. Traseul capătă un soi de rutină din care cauți să nu ieși, nu pentru că asta ar reprezenta o problemă, ci pentru că te bucură respectiva rutină. Orice acțiune repetitivă tinde să acumuleze un pattern care se naște în mod natural. Poate fi multă frumusețe în treaba asta, în contextul potrivit.

Alex Domnișoru: Cum intri în pielea personajului, devii unul cu acesta?

Alex Ion: Eu nu cred în a deveni "una cu personajul". Mă număr printre cei care abordează meseria asta (pentru că e o meserie ca multe altele, cu rigori și specificități) cu pragmatism și consecvență. Cred în a face la fiecare reprezentație ce ai fixat la repetiții, cred în a-ți spune tot textul, cred în a-ți asculta autentic partenerii, cred în refuzul de a te lăsa pradă eventualelor "schizofrenii" și în a-ți aminti că ești pe o scenă, în fața unor oameni. Asta nu înseamnă că resping, teoretic sau practic, apariția momentelor de "magie", dar, după părerea mea, tehnica și "matematica" sunt părți integrante ale actoriei. Traseul pe care-l folosesc este strâns legat de prețuirea gândului care, odată setat corect, naște acele lucruri care "se simt". Gândul care naște emoție. 

Cred că este extrem de important ca spectatorul să fie cel emoționat. Mă interesează mai puțin daca actorul este sau nu emoționat în timp ce sădește asta în cei care-l privesc. Actorul are o datorie și trebuie să fie capabil să o facă la un nivel înalt și constant, indiferent că se simte mai cu chef sau mai fără chef în ziua respectivă. După părerea mea, dacă-ți propui să "devii una cu personajul" nu prea ai șanse să "devii" la fiecare reprezentație.  

Există, însă, un proces care presupune "găsirea" personajului (de menționat că nu ma înnebunesc deloc după cuvântul "personaj"; prefer cuvântul "rol"). Dar aici nu cred că există rețete și fiecare face cum știe, sau cum îl duce regizorul, colectivul sau intuiția. Eu unul n-aș ști să descriu felul în care o fac. Și nici nu știu să spun dacă-mi iese.  

Alex Domnișoru: Câte personaje joci simultan acum și unde?

Alex Ion: Sunt Dakin în The History Boys, la Teatrul Excelsior, Detectivul în Vanilla Skype, la Teatrul ACT și El în Cine iubește plătește, la Godot. Sunt și Mike, într-un spectacol care se numește Numitorul comun și va ieși foarte curând tot la Godot. De asemenea, sunt Poștașul, în Familia Tot, un spectacol care îmi e foarte drag și care, în momentul de față, și-a cam pierdut casa din cauza unei situații pline de nefericire și nedreptate de la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu".
Iar, pe sticlă, sunt Adrian, fotbalistul-taximetrist, în Atletico Textila, la ProTV.

Alex Domnișoru: Cum reușești să le separi?

Alex Ion: Odată lucrat și scos în fața publicului, fiecare rol e parte integrantă a unui spectacol care, din respect pentru public, ar trebui să arate la fel în fiecare seară. Așadar, separarea lor face parte din gramatica de bază a meseriei și se instituie în mod natural. Probabil că apar niște dificultăți atunci când joci 25-30 roluri în același timp. Mai facem interviul ăsta încă o dată atunci când o să mi se întâmple asta și vă povestesc atunci cum stă treaba, deși n-aș putea spune că-mi doresc o aglomerare atât de mare.

Acest articol are 1 comentariu. VEZI COMENTARIILE
Ion Marius
Oare il porecleste cineva Alexandrion? E o preocupare de-a mea mai veche...