(Po)Vești de la Anonimul 13 (II & Epilog)

Așadar, iată cu ce filme, oameni și gusturi am rămas după Anonimul 13:

Filme

1.The Land of the Enlightened, Pieter-Jan De Pue (Belgia) - Câștigătorul Trofeului Anonimul 2016

Gregoire Verbeke, invitat Anonimul 13, asistent regie The Land of the Enlightened

Un film pe jumătate documentar, pe jumătate ficțiune, pe care Gregoire Verbeke, asistentul de regie al producției și cel care a ridicat trofeul, mi l-a descris astfel: A visual poetical fairytale, in the beautiful but war-torn landscapes of Afghanistan.

2. The Handmaiden, Park Chan Wook, 2016

Proiectat în prezența regizorului sud-coreean, cel care a fost invitatul de onoare al festivalului, acest film de epocă foarte dens vizual și narativ, care se desfășoară în vremea ocupației japoneze din Coreea, mi-a adus aminte, din punct de vedere structură și intrigă, de Rashomon-ul lui Akira Kurosawa. În interviul dat pentru Oameni & Gusturi – care va apărea în curând pe platformă - Park Chan-wook a admis că este un admirator al lui Kurosawa, dar că, spre deosebire de Rashomon, în The Handmaiden, adevărul nu este relativ, ci vinovățiile sunt clare și asumate.

Sesiune de Q&A, cu regizorul coreean Park Chan-wook, invitat de onoare Anonimul 13

3. Radio Dreams, Babak Jalali, 2016

Un scriitor iranian stabilit în Statele Unite, care păstorește un radio plin de culoare și poezie, visează să-i aducă împreună, pentru un jam session, pe cei de la Metallica și pe cei de la Kabul Dreams, prima trupă de rock din istoria Afganistanului. Secvența în care Lars Ulrich de la Metallica bate la tobe împreună cu rockerii afgani este de neuitat.

Bonus: Scurtmetrajul românesc O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe), care a câștigat Premiul Publicului în secțiunea sa. Fără dialoguri, construit inteligent din piese celebre în discotecile anilor ’90 - a fost un adevărat șoc cultural să reascult Culture Beat sau La Bouche. Noaptea din Tokoriki, cu intrigile ei sentimentale foarte complicate, a arătat încă o dată că publicul român așteaptă comedii. Fie ele și scurtmetraje, deocamdată.

Oameni

1. Voluntarii de la Festivalul Anonimul

Sunt acei copii îndrăgostiți de film - unii sunt studenți la UNATC - care se asigură că sunt scaune suficiente pentru spectatori, că toată lumea primește programul festivalului, că fiecare ajunge la sala și ora care trebuie. Stau toată ziua în picioare și ajung la proiecțiile de seară, tragând de ei să reziste până la finalul filmelor. Deși marea e la 7 minute de mers pe jos de Sfântu Gheorghe, mi-au mărturisit ca au ajuns o singură dată la ea în cele 7 zile de festival. Noaptea, la ora 3.

Proiecție de noapte la Anonimul 13

2. Echipa Anonimul

În spatele unui eveniment care se desfășoară an de an într-un loc splendid, dar și sălbatic și imprevizbil cum e Delta Dunării, e nevoie de o echipă care să vegheze la bunul mers al festivalului. Miruna, Livia, Mădălina, Roxana și Domnica sunt câțiva dintre oamenii care fac asta. O mențiune specială pentru Livia, pe care am văzut-o mâncând un mic dejun atât de rapid, încât, când a plecat chemată de un telefon urgent, ne-am întrebat dacă a fost vreodată cu noi la masă.

Miruna Berescu, Directorul Festivalului Anonimul, împreună cu marele Ivan Patzaichin

3. Jurnaliștii

Care nu sunt – cel puțin la festivalurile de film - atât de răi și competitivi precum se zvonește. Sunt printre ei oameni capabili și dornici să ajute pe toată lumea cu informații, să-ți împrumute telefonul când tu nu ai semnal, sau să-ți aducă o ceașcă de cafea, când tu nu poți să-ți scoți nasul din laptop. Un astfel de jurnalist este Leocadia Tonița, care, deși era în concediu la Sfântu Gheorghe, a preferat să piardă unele filme minunate din festival, doar ca să-i ajute pe organizatori sau pe confrații jurnaliști.

Gusturi

Storceagul

Borșul acela de pește, care se face numai la Sfântu Gheorghe. De încercat chiar și dimineața, după ce nu te-ai zgârcit deloc la bere în noaptea precedentă.

Photo credits: Dragoș Asaftei