Pe scenă suntem tot noi – spectacole de văzut în luna mai în Boo koo resht

E un moment impresionant în Plastic, unul dintre spectacolele despre care urmează să scriu câteva cuvinte, care cred că explică foarte bine de ce ne mișcă această formă de artă – Istvan Teglas, extraordinar în rolul unui artist nebun, stă câteva minute într-o poziție imposibilă, pe vârfuri și lăsat pe spate, până ce tot corpul începe să-i tremure și se prăbușește - în momentele alea extreme stai și tu, cel de pe scaun, într-o tensiune greu de suportat, cu toți mușchii încordați, cu toate fricile personale urcându-ți până-n gât. Și când în sfârșit actorul cade, te relaxezi, poate mai puțin angoasat. De aici și titlul acestui mic articol – ne place teatrul pentru că ne vedem pe noi pe scenă, mai ales în momentele urâte, dar în întunericul unei săli de spectacol ce-i mai rău înăuntrul nostru poate trece neobservat. Mai jos, câteva recomandări de astfel de întuneric, în care vă puteți regăsi în luna mai:

Babel la Linotip (corpul B al Palatului Universul)

Concept și coregrafie: Arcadie Rusu

Performeri: Ioana Marchidan, Galea Bobeicu, Diana Spiridon, Alex Călin, Alin State, Arcadie Rusu

Muzică: Alexandru Suciu

Începem cu niște dans, doar unul dintre spectacolele foarte mișto care se întâmplă în acest nou spațiu pe nume Linotip. Babel e o reprezentare a vieții oamenilor din marile orașe transpusă în dans – imaginează-ți că stai la coadă la Poșta Română și în loc să țipi la funcționare ca să se miște mai repede, începi să-ți manifești enervarea prin dans. Sau că mergi la Mega și toate culoarele sunt o oportunitate pentru o piruetă. Sau că bormașina vecinului e doar un soundtrack minunat pentru trezirea de dimineață. Dansatorii pun într-o oră de spectacol cele mai comune lupte pe care le ducem fiecare dintre noi într-o zi obișnuită. Sunt destul de multe și când le vezi transformate în dans, parcă te ating și mai tare. Cred că merită să menționez și că în Babel chiar se dansează (și se dansează minunat), știu și eu de frica asta cum că dansul contemporan nu mai e dans, e mișcare.

Babel se mai joacă pe 18 și 27 mai, bilete aici.

Plastic la ArCub (în Hanul Gabroveni)

de Marius von Mayenburg, traducerea Elise Wilk

Distribuția: Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter / Ioana Mărcoiu

Regia: Theodor-Cristian Popescu

Scenografia: Velica Panduru

Muzica: Lucian Ban

Spectacolul funcționează cu o distribuție excelentă: Bogdan Dumitrache și Cristina Toma, în rolurile a doi soți din upper-middle-class care încearcă să-și mențină viețile și căsnicia intactă, o angajează pe Nicoleta Lefter drept menajeră (în altă distribuție personajul e jucat de Ioana Mărcoiu), în speranța că ea îi va ajuta să curețe mizeria cotidiană din ce în ce mai vizibilă în decorul perfect alb. Istvan Teglas, în rolul unui artist genial, șeful soției, le complică viața, în special pe cea a bărbatului, cu ideile și aparițiile lui extravagante, pe când copilul, interpretat de Ciprian Nicula, e un mic voyeur.

Prin personajele sale, Marius von Mayenburg spune cam tot ce nu e în regulă cu societatea de azi, de la viziuni nu tocmai corecte politic față de imigranți și angajați, moralitate sau tehnologie. Toate relațiile din spectacol ating același punct culminant – din criza prin care trec există o singură ieșire. Spectacolul lui Theodor-Cristian Popescu e una dintre cele mai mișto producții a acestei stagiuni, se programează foarte rar, deci nu o ratați.

Plastic se mai joacă pe 26 mai. Bilete aici.

Psycho la Apollo111 (tot în Palatul Universul, corp B)

După o idee de Robert Bloch

Regia: Iris Spiridon

Scenografia: Bianca și Sabina Veșteman

Adaptare muzicală și reorchestrare: Petru Damșa

Distribuție: Istvan Teglas, Vlad Bîrzanu, Ioana Mărcoiu, Andrei Radu / Răzvan Krem Alexe, Ghighi Eftimie

Cel mai curajos spectacol de până acum produs pe scena noului Apollo111, Psycho reia povestea scrisă de Robert Bloch și făcută celebră de Hitchcock – o fată se cazează la un motel pustiu condus de Norman Bates și de mama lui misterioasă, fata dispare și ancheta pornită în urma dispariției scoate la iveală detalii șocante. Spre deosebire de film, spectacolul lui Iris Spiridon se axează mai mult pe relația dintre mamă și fiu, pe lumea interioară a lui Bates interpretat perfect de același Istvan Teglas.

Cele mai importante momente ale poveștii (da, există și scena dușului – cea mai bună scenă din spectacol, după mine) sunt punctate excelent cu muzică live și jocuri de lumini inteligente. Cu actori tineri și versatili (Vlad Bîrzanu e un alter ego tânăr, Ioana Mărcoiu e Mary Crane, fata rătăcită, Andrei Radu iubitul ei, iar Ghighi Eftimie un detectiv plin de întrebări), o poveste polițistă clasică și o scenografie desăvârșită până la cel mai mic detaliu, Psycho începe și se termină plin de forță. Spectacol din ăla pe care nu-l uiți prea ușor.

Psycho se mai joacă doar de câteva ori. Bilete și program aici.

Surse:

Foto Ioana Bodale

Foto Adi Bulboacă