Fire invizibile

E o scenă în „Familia fără zahăr”, spectacolul despre care urmează să scriu câteva cuvinte, care m-a mișcat teribil. De fapt, toată experiența participării la acest musical creat de echipa grozavă de la Centrul de Teatru Educațional Replika m-a surprins: a fost un moment când am vrut să ies din sală, dar nu pentru că nu-mi plăcea ce văd, ci pentru că am fost copleșit de o emoție atât de puternică încât nu știam dacă o să fiu în stare să o controlez. N-am ieșit, nici n-am început să plâng, dar „Familia fără zahăr” m-a impresionat cum puține spectacole au făcut-o în ultima vreme.

Centrul de Teatru Educațional Replika se ține bine de misiunea pe care și-a propus-o acum câțiva ani când s-a lansat: spectacolele produse sau găzduite acolo vorbesc mereu despre realități prezente sau din trecutul apropiat, despre problemele locale sau globale ale societăților noastre, pe care reușesc să le puncteze prin teatru și performance-uri puternice, simple, clare. În plus, intrarea la toate spectacolele lor e gratuită, spectatorii fiind încurajați să doneze, dacă vor, orice sumă de bani care să ajute echipa de acolo să continue să facă teatru și să vorbească despre lumea atât de complicată de azi. 

„Familia fără zahăr” are în spate niște obișnuiți ai scenei care se află undeva pe la Tineretului: textul e scris de Mihaela Michailov, regia e a lui Radu Apostol (cei doi fiind și fondatorii Replika), coregrafia gândită de Paul Dunca, muzica de Bobo Burlacianu și versurile de Bobi Dumitraș. Scenografia e semnată de Gabi Albu, iar video-mapping-ul de Elena Găgeanu. Spectacolul e o co-producție a Replika cu Teatrul Mic. Din distribuție fac parte Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu și Paul Dunca, toți remarcabili în rolurile din acestă poveste despre familiile noastre, ale românilor. Toți actorii cântă live, unii o fac extraordinar (Oana Pușcatu și Șilvana Negruțiu – uau), alții mai puțin extraordinar, dar împreună reușesc să construiască prin muzică, dans și umor o imagine intimă a familiei de azi, cu toate extensiile ei, atât de ușor de recunoscut. 

Spectacolul e o înșiruire de momente care clădesc o imagine n-aș zice chiar exhaustivă, dar relevantă a familiei așa cum o știm: gap-ul dintre generații, drama celui de-al doilea copil, îmbătrânirea și iminenta dispariție a bunicilor și părinților, divorțul sau recunoașterea în fața părinților că ești altfel decât ar vrea ei, plecarea mamelor și taților la muncă în străinătate. Scenele se succed alert, actorii trecând printre personaje cu lejeritate și folosindu-se inteligent de foarte puținele elemente de recuzită. Video-mapping-ul transformă complet scena albă și o umple cu forme de multe ori amețitoare, demonstrând din nou ce multe se pot face, de fapt, cu puțin.

Și când spun „puțin”, mă gândesc la un slideshow cu fotografii de familie proiectate pe fundalul scenei și niște actori care le recreează, luând aceleași poziții ca personajele imortalizate. Un slideshow unde am văzut-o și pe bunică-mea, și pe bunicu-meu, niște mătuși, pe frații mei, m-am văzut și pe mine și pe ai mei, ne-am derulat toți pe scenă pentru aproape două ore, fără prea mult zahăr, așa cum suntem, deși uneori vrem să părem sofisticați: legați unii de alții de fire invizibile, care nu se rup niciodată.

„Familia fără zahăr” se mai joacă pe 12 iunie.

Surse: http://www.teatrulmic.ro/