Ce bine e să ai un frate! Dacă mai e și electric, atunci știi sigur că ai pe cine conta la nevoie. Că ai nevoie de muzică electronică, de jazz, de groove, de funk, de vreo înregistrare, de o ureche, de un mix bun, de o oră/două de studio, de o dj-ială pe cinste, Fratele Electric e acolo pentru tine! Aproape că nu știu om din industria muzicală alternativă (dar nu numai) care să nu fi interacționat vreodată cu Electric Brother - de acolo și senzația de “frăție” autentică. Și electronică. Am călcat și eu cu treabă pe la el prin studio - simpla vizită e o pură bucurie - e plin de instrumente inedite, de chitări, de “ustensile de percuție” și, evident, de multe, foarte multe butoane și ecrane. Ei, din când în când își mai face timp și pentru propriile proiecte. Destul de rar, având în vedere că ultimul și cel de-al doilea material de unic autor (albumul Pe Pământ) a fost lansat acum 5 ani. E încă disponibil și foarte actual, aici. Unii, poate, și-l amintesc din proiecte precum NSK (un proiect genial de muzică electronică de prin anii 2000, împreună cu Matze și DJ Vasile) sau Aievea (în colaborare cu Vlaicu Golcea la contrabas, Sorin Romanescu la chitară, vocalista Marta Hristea, clăparul Raul Kusak și Matze la samplers - un proiecte de jazz și groove). Alții sigur l-au cunoscut ca DJ, iar pentru cei din domeniu e un excepțional om de sunet.
Nu știu cum face dar, de vreo 20 de ani încoace, reușește să conecteze și la propriu, și la figurat sunetele acustice cu cele electronice, punându-le nu numai în armonie, ci pe unele în slujba celorlalte. Acum nici asta nu i-a mai fost de-ajuns și a mers atât de departe încât nu vine doar cu noi propuneri de melodicități și compoziții, dar ne provoacă la propriu auzul. Adică ne pune să ascultăm noul său album în niște condiții tehnice cum nimeni dintre noi nu a mai experimentat vreodată. (uh, abia aștept!)
Audiția noului său album, ROCKS (e chiar cum îi spune numele - rock, frate!) în cel mai avansat sistem de sunet al momentului, Dolby ATMOS, va avea loc o singură dată! Joia viitoare, pe 17 noiembrie, într-o sală de cinema, pe întuneric. Cele 11 piese ce vor fi ascultate atunci și acolo au fost mixate și masterizate diferit față de varianta în stereo ce va fi disponibilă începând cu 15 noiembrie pe iTunes.
Biletele pentru această experiență în premieră mondială sunt în presale, încă!
Electric Brother Rocks in Dolby Atmos! Interviu cu Fratele Electric.
Delia: În ceea ce te privește, îmi este destul de clar că nebunia cu Dolby Atmos nu e o chestiune de marketing pur pentru promovarea noului album. Ne poți explica de unde nevoia de a avea acest tip de sunet pe un album?
EB: Mă apropiam de finalizarea albumului și îmi puneam deja întrebări în legătură cu modul în care o să îl prezint publicului. Și am vrut să fac ceva mai mult decât un concert obișnuit. Mi-am amintit de ideea de audiție. De ce să nu fac o audiție? Muzica e mult împinsă în planul doi în viața de zi cu zi, e un fundal pentru chestiile zilnice, ba chiar și în club majoritatea celor care vin la concert au alte priorități pentru seara respectivă. M-am hotărât, așadar, să fac o audiție și atunci am început să îmi pun problema unde să se întâmple. Aici a fost ușor! Cel mai avansat sistem de sunet din momentul ăsta este Dolby Atmos, iar la Grand Cinema & More există o sală cu acest sistem grozav instalat. Aș vrea să clarific însă că doar audiția din sala de cinema, de pe 17 noiembrie este în sistem Atmos. Albumul poate fi descărcat de pe iTunes în format stereo. (Delia: am zis și eu asta mai sus)
Delia: Ce este Dolby Atmos? Ok. Am găsit linku-ul ăsta la tine și, uite, îl redăm și aici pentru toți “geeks”-ii care vor datele tehnice.
Am înțeles că e mai degrabă un tip de mixaj pentru filme și efecte sonore care să servească unui scop vizual, dar la tine pe album e doar sunet (rock și voce) - de unde și denumirea de audiție a albumului, și nu proiecție a albumului- într-o sală de cinema, fără imagini. Ce aștepți de la acest eveniment? Și la ce să ne-așteptăm noi?
EB: Exact, vă invit într-o sală de cinema extrem de confortabilă și cu un sunet impecabil, să ascultați noul meu disc, timp de 50 minute. Fără imagini, proiecții, visuals sau lumini, fără niciun alt element care ar putea să vă distragă atenția de la muzică. Este pentru prima oară când un album de muzică este mixat în formatul Dolby Atmos, este prima dată (din câte știu eu) când un album este prezentat într-o sală de cinematograf, fără un suport vizual și se întâmplă o singură dată. Nu ar fi păcat să ratați ocazia? E destul de greu de povestit în cuvinte ce se întâmplă în sala respectivă. Mai bine faceți-vă curaj și veniți să treceți prin aceasta experiență.
Sistemul Dolby Atmos a fost conceput pentru film, dar nu văd de ce nu ar putea fi folosit și exclusiv pentru muzică. Albumul meu, Rocks, este primul album mixat în Atmos, dar sper că în curind va fi ceva obișnuit.
Delia: Pregătești și un concert/turneu de promovare? Sau e un album conceput doar pentru ascultare?
EB: Deocamdată toată energia mea e concentrată pe conceptul de audiție. Vreau să fac în așa fel încât albumul să circule în formatul Atmos cel puțin pe la câteva festivaluri prin Europa. La un moment dat probabil că o să îl și cânt live. O parte din piese, de fapt, au fost prezentate în concertele din ultimii doi ani, într-o formă puțin diferită de cum vor apărea pe album.
Delia: Ce “scule” audio ne-ar trebui ca să putem asculta albumul acasă, la parametrii la care a fost creat? Ar fi posibil?
EB: Există formatul Dolby Atmos Home, dar deocamdată e foarte la început și e diferit de cel din cinema. Pasionații pot găsi ușor pe net diferența tehnică. Din punct de vedere al experienței în sine, la cinema o să fie ca la un concert, e altă energie acolo, îintr-o sală cu mai mulți oameni.
Delia: Crezi că atunci când (nu dacă, ci când - just a matter of time) U2 / Madonna / orice alt artist mondial o să scoată un material în Dolby Atmos, o să-și arunce cineva privirea către tine -“românul care a făcut asta pentru prima dată în lume”? De ce te întreb - ar putea fi asta o poartă către piața muzicală globală pentru tine?
EB: Nu cred că formatul poate fi poarta către piața muzicală. Cred că important e conținutul, iar conținutul albumului meu nu e comercial sau de interes pentru marile case de discuri.
Delia: Cum ți-au “venit” colaborările pentru album? Cu fiecare în parte: Norzeatic, Maria Popistașu, Nea Nelu (Zmei3), Oigăn (Kumm) și, respectiv, Chelsey Flaherty.
EB: E o chestiune de feeling și de lungime de undă. Am simțit că am ceva în comun cu ei și că nu trebuie să le explic despre ce e vorba. Pentru mine e foarte important să lucrez cu oameni care simt la fel, care se conectează imediat la ideile mele. Cu Norzeatic lucrez de la primul lui album, cu Maria Popistașu am lucrat în studio pentru alte proiecte și a fost o chestie naturală, cu Nea Nelu am colaborat tot așa de mai multe ori în trecut pentru muzica pe care o compun pentru publicitate, dar și pentru albumul Zmei3, cu Oigăn am mai lucrat pe o piesă Kumm acum câțiva ani. Chelsey Flaherty e o artistă americană cu care m-am cunoscut pe Soundcloud și am lucrat la distanță, dar cu același sentiment că ne-am înțeles din prima clipă.
Delia: Cine a făcut mixul de Dolby Atmos pentru cele 11 piese de pe album? Tu? - că asta e inginerie (de sunet) curată!
EB: Am făcut mixul împreună cu Alex Koller în studioul The Grand Post din Viena, timp de 4 zile foarte intense. Cu Alex mai lucrasem acum câțva ani la vreo 3 filme pentru post producția sunetului ("Hârtia va fi albastră", de exemplu), dar niciodată în Atmos. A fost o reîntâlnire foarte bună, de-a dreptul noroc, pot să spun. Pentru că am avut puțin timp la dispoziție și a contat foarte mult încă din pregătiri, că eu știam ce vrea el de la mine, iar Alex știa cu ce o să vin sau ce poate să îmi ceară.
Delia: Electric Brother ROCKS! (Bine, noi știam asta deja.) Dar cum de te-ai hotărât ca al treilea album să fie unul rock?
EB: Nu m-am hotărât eu, a fost pur și simplu o chestie care s-a întâmplat natural. Am început să scriu piesele astea așa cum am fost inspirat să o fac. Nu mi-am impus un stil anume.
Delia: Uitându-mă pe site-ul tău, e mai mult decât evident că sunetul e preocuparea ta primordială, oricum mult mai mult decât imaginea - cu tot ce presupune ea. Acum se poate asculta/cumpăra albumul tău din 2011 (Pe Pământ). Ce-o să găsim aici după data de 17 noiembrie?
EB: Îmi pare rău că site-ul nu e pus la punct. Nu am avut timp să mă ocup și de el. Nu știu cum o să îl organizez. Probabil că va fi un link către noul album, dar ș,i mai jos undeva, un link către Pe Pământ. Aș vrea foarte mult să găsesc momentul potrivit să adun toate piesele pe care le-am terminat în ultimii 10 ani și care nu au fost publicate niciodată. Poate voi face o secțiune de ascultare/download al acestor piese.
Delia: Nu știu câtă lume știe dar prin studioul, urechile, mixurile și remixurile tale au trecut zeci / sute de artiști (Timpuri Noi, Loredana, Vița de vie, etc.), iar produsul lor final depinde de viziunea ta ca producător audio. Cu cine mai lucrezi în perioada asta?
EB: A fost un an în care m-am concentrat pe terminarea albumului. Și cred că în viitor o să pun muzica mea pe primul loc pentru că am o tonă de idei pe care nu mai vreau să le las să aștepte.
Delia: Cu muzica de film? Mai ai ceva în lucru? (acum și în Dolby Atmos :) )
EB: Lucrez la sunetul (nu muzica) unui desen animat 3D românesc foarte interesant. Muzica de film deocamdată nu am în lucru. Am terminat un remix pentru un proiect foarte frumos și foarte interesant de conservare și reinterpretare a patrimoniului nord dobrogean, în care am fost invitat de Vlaicu Golcea. Puteti vedea aici despre ce e vorba și puteți descărca albumele.
Delia: Ce faci când nu compui / mixezi / produci / cânți? Cum suporți liniștea?
EB: Îmi place la nebunie liniștea! O caut, să știi.
Delia: Deschide playlistul de pe telefon, te rog. Ce piesă începe?
EB: Ha, ai să râzi, dar începe cu albumul Rocks pentru că Dan Griober lucrează la mastering zilele astea ș îmi trimite variante. În rest am noile albume Paul Simon, Dan Mangan, Dani Siciliano, John Scofield etc.
-----
Aici, @oamenisigusturi.ro împărtășim gusturile. Ale tale care sunt?
(te rog răspunde pe scurt, cu câte un cuvânt/două)
Pe gustul lui Electric Brother.
Muzica pe gustul tău sună…? Încet
Un instrument pe gustul tău este….? Cu corzi, neaparat.
Arta vizuală pe gustul tău este…? Cea care îîmi atrage atenția din prima clipă.
O carte pe gustul tău este…. ? Captivantă.
Culoarea pe gustul tău este….? Albastru.
Filmul pe gustul tău este…? Comic.
Serialul pe gustul tău este….? Nu îmi plac, nu pot să urmăresc seriale. Ultimul serial pe care l-am văzut este aproape sigur Twin Peaks -))
Dimineața pe gustul tău este…? Începe devreme, în parc, la alergare.
Noaptea pe gustul tău este….? Acasă.
Petrecerea pe gustul tău este….? Cu prietenii.
Munca pe gustul tău este…? Atunci când clientul știe exact ce vrea.
Un om/oameni pe gustul tău este/sunt….? Sinceri.
Sportul pe gustul tău este? Tenis.
Un oraș pe gustul tău este….? Viena.
O vacanță pe gustul tău este…? Cu ai mei.
Amar îți este…? Să merg cu taxiul în București.
Ce te dezgustă? Nesimțirea.
Gusturile nu se discută, se….? Educă.
Photo credit: Electric Brother.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook