Aș începe cu un adevăr - adevărul este că nu eu am dat titlul acestui material, ci însăși Susana Baca, pe care n-aveți decât să o descoperiți și voi cu tot cu farmecul ei uman în rândurile de mai jos, dar mai ales liric și muzical într-o viitoare zi de miercuri (28 iunie) - când va fi la Cluj, ca head-liner al Festivalului Jazz in the Park. Google știe multe despre ea: că e născută în Peru; că AZI (24 mai) împlinește 73 de ani ; că are două premii Latin Grammy ; că în 2011 a fost Ministra Culturii în Peru; că în 2003 s-a făcut un film despre ea Susana Baca: Memoria Viva, regizat de Marc Dixon; că are peste 12 albume lansate etc. În fine, multe, foarte multe. Doar că Google încă nu indexează și emoțiile sau trăirile ce vin la pachet cu o informație brută. Aici e norocul nostru, Susana Baca - pentru doritorii de etichete, “regina muzicii latino din Peru” - a acceptat următorul set de întrebări, care bate exact acolo unde o biografie sau o discografie “de pe net” nu ar putea ajunge. Singura altă cale de a recepta ceea ce zice ea mai jos ar fi doar muzica ei musai împreună cu versurile ei. Până atunci însă…
“…De los amores…” - Interviu cu Susana Baca
DP: Ne bucurăm că reveniți în România! Avem acest obicei de a întreba artiștii ce știau despre România înainte să vină aici inițial și care a fost impresia cu care au plecat?
SB: Si eu sunt fericită să mă întorc în România. Acum câțiva ani am fost pe pământurile voastre și, deși am vizitat doar Bucureștiul, am luat cu mine amintirea unui oraș frumos, cu multă istorie și persoane foarte amabile, care te ajută mereu. Încă îmi amintesc vizita în piața principală a orașului, pe care voi o numiti Piața Revoluției. Totul este foarte curat și impunător. Am avut un concert, iar mai târziu am participat la o conferință. Acum voi merge în Cluj, oraș pe care nu îl cunosc, dar despre care mi s-a spus că ar fi foarte frumos. În acest oraș vom participa la "Jazz in The Park", cu un concert care sper să vă placă. Cred că și voi sunteți un popor iubitor de muzică. Când mă gândesc la România, îmi amintesc de Angela Gheorghiu, o artistă completă, cu o voce la fel de frumoasă ca și ea.
"...în acei ani nu am avut energie electrică, radio și cu atât mai puțin un pick-up, muzica se trăia pe viu.”
DP: În Europa, există percepția colectivă că toată lumea din America Latină știe să cânte și să danseze. Este foarte posibil să fie o părere dată de melodicitatea limbii spaniole și ritmul unic al muzicii latino-americane. Ați confirma această teorie? În opinia dvs, ce face un artist latin să se diferențieze într-o zonă atat de bogată artistic?
SB: Bine, în general, America Latină, este un spațiu geografic în care se cântă si se dansează, iar acești oameni au dansat de dinainte să ajungă spaniolii. Marile dansuri naționale sunt mai degrabă o tradiție din cele mai vechi timpuri, tradiție care a fost cântată în alte limbi, care nu au fost Latino, așa că aș spune că e mai degrabă o fuziune între cultura europeană (spaniolă) și acest univers prehispanic, care dă un sens mai universal cântecului nostru și dansului nostru.
DP: Crescând într-un mediu efervescent, precum Chorrillos, ați întâlnit manifestări culturale zilnic, dar și discriminare și marginalizare. Vă puteți aminti momentul în care ați realizat că veți fi muziciană și ce v-a încurajat să faceți asta, indiferent de impedimente? - cu excepția cunoscutei dvs. mentore, Chabuca Granda.
SB: M-am născut și mi-am trăit adolescența într-un cartier de pescari, unde aproape toată lumea era egală, așadar nu a existat nici o discriminare, am împărtășit sărbătoarea și peștele. Discriminarea a început atunci când am părăsit acest cartier și a trebuit să merg la un liceu unde nu mai erau toți egali, unde am învățat mai degrabă să mă apăr de marginalizarea de a fi săracă și neagră. Muzica a fost întotdeauna în viața mea, în casa mea era muzică, cu unchi și prieteni care veneau, tatăl meu care cânta la chitară și mama mea care dansa (trebuie să adaug faptul că, în acei ani, nu au avut energie electrică, radio și cu atât mai puțin un pick-up), muzica se trăia pe viu. În aceste spații nu este o alegere a fi un muzician, un om cântă și dansează în toate activitățile sale de zi cu zi. Dar am ales să fiu o profesionistă în muzică și am căutat recomandările și sfaturile artiștilor mai în vârstă. Chabuca Granda, marea compozitoare a Peru-ului contemporan, m-a luat sub aripa ei, m-a învățat ca o prietenă, ca o mamă artistică...am învățat de la ea, căci era o femeie care vorbea și comenta tot ce vedea...
DP: În ultimii ani sunteți profund implicată în conservarea și promovarea influenței africane asupra culturii peruane, în special, precum și asupra latino-americanilor, în general, fie prin albumul dvs. Afrodiaspora, fie prin intermediul organizației dvs. Instituto Negrocontinuo (Negru Continuum) din Lima. Să fie o moștenire pentru generațiile viitoare sau o excursie spirituală înspre rădăcini?
SB: Noi, negrii, când ne naștem, știm fără îndoială că suntem negri. Acum, sfidarea pe care mi-am asumat-o ca pe o provocare personală este de a se recunoaște munca sau contribuția comunității afro-peruviane... în muzică. Muzica noastră “de negrii” a fost asociată muncii sau fiestei, nu procesului creativ care ne ridică la niveluri mai ridicate de emoții. Atunci, devine sarcina și provocarea mea să fac ca muzica acestor negri, adică a strămoșilor mei, să aibă nivelul și calitatea necesare pentru a fi recunoscute drept creații la fel de valide ca și altele. Și așa ar trebui să fie atât în creația muzicienilor, cât și a oamenilor în activitatea lor de zi cu zi. Noua generație va crește cu mai puțină inegalitate și segregare atunci când i se vor recunoaște meritele ca o contribuție la cultura și cunoașterea tuturor.
DP: Fiind câștigătoarea premiilor Latin Grammy - de două ori - cum influențează aceste premii cariera unui artist?
SB: Câștigarea un premiu Grammy confirmă faptul important că această cale pe care ai ales-o este calea cea dreaptă. Cei care apără premiul Grammy pentru latini recunosc diverse virtuți din opera acestora, precum și capacitatea lor de a comunica și a se lega cu alte popoare și națiuni. Aceste premii Grammy mi-au adus: vizibilitate asupra muncii mele în ceea ce-i privește pe tinerii din țara mea și munca mea are o importanță mai mare în fața lor. Premiile Grammy, în America noastră, nu aduc avere sau bunuri materiale, în schimb au capacitatea de a deschide ușile în inimile multor oameni.
"America Latină este un spațiu geografic în care se cântă si se dansează, dar acești oameni au dansat de dinainte să ajungă spaniolii."
DP: Pentru câteva luni, în 2011, ați scris istorie devenind al doilea Ministru Afro-Peruvian al Portofoliului Culturii și, mai mult, o femeie într-un cabinet. În timp ce muzica ar putea fi neutră față de identitate, politica nu este. Care a fost cel mai șocant lucru cu care v-ați confruntat în timpul activității dvs. politice?
SB: Este greu de spus care au fost realizările mele, se vor vedea în timp, dar pot spune ca am găsit și am cerut schimbare...am găsit un Minister al Culturii foarte nou, recent inaugurat, fără un profil instituțional, fără un angajament sau o prezență a artiștilor, fără politici de protecție a Patrimoniului, fără o agendă de instituție publică, și din păcate, fără bugete. Era o cutie goală, goală de conținut, dar foarte birocratizat. Am deschis Ministerul așa cum îți deschizi casa artiștilor în viață, în special artiștilor din provincie și s-au stimulat politici de bază pentru conservarea monumentelor. Am realizat o ușoară creștere a bugetului și au început primele acțiuni publice precum reglementarea legii precedente de consultare, studii complete pentru a modifica legea protecției artistului, observatorul contra rasismului și căutarea consensurilor pentru crearea și implementarea legii generale de cultură.
DP: După ani și ani de experiență, există ceva ce oamenii (în general) nu au înțeles despre dvs sau despre muzica dvs? Dacă ar fi să o spuneți răspicat, ce ați spune?
SB: Da! Desigur! Peru este o țară care are probleme de recunoaștere a propriilor artiști; în țara mea este mai ușor să fie apreciați artiștii străini, nu există politici educaționale pentru a se învăța despre valorile artelor noastre și despre greutatea artiștilor noștri. Cred că sunt o femeie iubită de mulți oameni, dar Peru este o țară cu multe culturi, mai ales ale oamenilor de câmp și acolo este dificil să ajungi la fiecare în parte; sunt mulți care locuiesc în spații geografice mari, unde nu ajunge statul sau mediile de comunicare în limbile locale și este foarte dificil pentru mine să am acces.
"Nu este un artist bun cel care face un concert bun, ci este un artist bun cel care își dă viața pentru arta sa și pe scenă."
DP: După o călătorie muzicală prin viață și prin întreaga lume, care ar fi sfatul principal pe care l-ați da unui nou artist?
SB: Aș spune să aibă încredere în arta sa, să nu o dea pe succesul de moment, căci nu este un artist bun cel care face un concert bun, ci este un artist bun cel care își dă viața pentru arta sa și pe scenă. Cele mai bune roade ale unui copac sunt cele care au trecut prin multe ploi și mult soare.
DP: Nu e nevoie să spun că ați avut parte de recenzii minunate legate de vocea dvs. lirică, de spectrul larg de genuri muzicale pe care le-ați abordat în mai mult de 15 albume, precum și în poezia dvs. După toate acestea, care este definiția personală a muzicii?
SB: Muzica pentru mine este o fereastră deschisă către lume. Propria căutare în artă, pe care o port cu mine, este plină de ceea ce am învățat din fiecare loc și din fiecare oraș pe care le vizitez. Am învățat cât de universală este arta unui popor din cealaltă parte a lumii atunci când își deschide porțile. Muzica mea își are rădăcinile în povestea mea, dar are ca drum inima mea...
DP: Ce ar trebui să se aștepte publicul român de la concertul din cadrul Jazz in Park 2017? Mulțumesc foarte mult!
SB: Concertul pe care l-am pregătit pentru a ajunge la viscerele voastre se numește “… De los amores…” și include piese noi care vorbesc despre dragoste, potrivite pentru vară și altele pe care le simt importante, ca o punte către publicul care deja mă cunoaște. “…De los amores…” lansează provocarea ca toate concertele mele să fie pline de sentimente și de sărbătoare. “…De los amores…” va fi o îmbrățisare pentru voi toți!
“Muzica mea își are rădăcinile în povestea mea, dar are ca drum inima mea…"
În pofida unei cariere spectaculoase și a unei atare experiențe de viață, Susana Baca nu se odihnește, ci pleacă în lumea largă, creează, scrie, învață și își duce mai departe sunetele, cuvintele și ideile. Încă își scrie povestea vieții și în același timp ne face și pe noi martori prin “soundtrack-ul” pe care îl lasă în urmă. Ce bucurie trebuie să fie să poți fi și martor ocular al unei secvențe din acest fir liric! - pe 28 iunie, la Opera Maghiară din Cluj via Jazz in the Park.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook