2017 a adus-o pe Aylin Cadîr în bucătăria Staropramen, alături de Chef Foa. De data aceasta, Chef Foa a primit de la invitata sa un task special, și anume acela de a reinterpreta o rețetă turcească, rețetă pe care Aylin o pregătea în copilărie împreună cu bunica ei și care merge de minune cu o bere Nefiltrată. Vezi chiar acum cum s-au completat cei doi în bucătărie și care a fost rezultatul final, în episodul 3 din ChefXperience!
Ce ți-am mai pregătit în noul episod?
În timp ce Chef Foa parcurge rețeta pas cu pas arătându-și priceperea, Aylin îi dă pe alocuri o mână de ajutor, în timp ce povestește despre copilăria petrecută în satul bunicii, despre moștenirea ei culturală, despre alegerile făcute în carieră, despre familie, despre provocările actuale și planurile de viitor, atât pe scena teatrelor, cât și pe micile scene muzicale, pe care le îndrăgește atât de tare.
Vezi video
Rețeta, uitasem să divulgăm rețeta!
De această dată, este vorba chiar de două preparate, care au ceva foarte important în comun: aluatul făcut în casă cu multă dedicare și un pic de trudă, care suntem siguri că îți va trezi și ție amintiri.
Așadar, vom găti împreună colțunași fierți cu pui și colțunași la cuptor cu vită. Ambele variante, însoțite de mult sos foarte, foarte gustos. Da, poți găti și tu alături de noi! Îți reamintim că, urmărind integral episodul, vei primi automat în dar rețeta lui Aylin, reinterpretată de Chef Foa. Plus, ai șansa să câștigi un cuțit al bucătarului, dacă te înscrii în concurs.
Vezi video
Bucură-te de cele două perspective ale acestei experiențe culinare și urmărește-ne în continuare. Ultimul episod din ChefXperience apare pe 25 ianuarie și îl aduce pe Dan Byron în bucătăria Staropramen.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook