Bucureștiul ca un mare teatru

Unul dintre motivele pentru care iubesc Bucureștiul e varietatea de spectacole de teatru pe care o oferă. OK, nu e Londra, ceea ce în definitiv nu e deloc rău - spectacolele independente, plămădite cu bani de-acasă sau cu ajutorul prietenilor, dau de multe ori stare mai bună de teatru decât cele instituționalizate, aflate sub numele vreunui teatru de stat; dar capitala se poate mândri cu câteva spații de joc atât de diferite - de la tipul spectacolelor care se desfășoară în ele, la felul de abordare a teatrului, încât e imposibil să susții că nu poți găsi ceva și pe gustul tău.

Cum încă stagiunea nu-i închisă și cel mai important festival internațional de teatru (de la Sibiu) n-a atras încă toți iubitorii de teatru înspre acolo (apropo, anul ăsta FITS începe pe 10 iunie, ține zece zile și-l are pe Thomas Ostermeier cap de afiș), vă propun un prim tur de forță pe scenele consacrate sau nou-deschise ale orașului.

Menajeria de sticlă (point)

O casă veche din zona Lahovary a fost transformată în bar/loc pentru evenimente și vernisaje/sală de teatru. Aici a montat Alexandra Penciuc, în echipă cu Tudor Prodan (scenografie), textul lui Tennessee Williams, avându-i în distribuție pe Mihai Smarandache, Cătălina Moga, Emil Măndănac și Ilinca Hărnuț.
Textu-i clasic (și pentru spectacol a fost tradus de Ilinca Hărnuț), scris în anii '40, dar abordarea-i fresh ca o zi de mai. Laura, jucată absolut superb de Cătălina, nu-i paraplegică, ci suferă de timiditate acută, și se-ascunde-n cele mai sexy haine albe pe care o să le vedeți pe o scenă în București. Jim, personajul interpretat de Smarandache, are o secvență muzicală care o să vă topească inima (mie mi-a amintit un pic de când cânta în E doar sfârșitul lumii - text montat de Radu Afrim la Odeon în urmă cu zece ani!), iar tăcerile indefinite ale lui Tom, fratele Laurei (Măndănac) compensează pentru entuziasmul mamei celor doi (Hărnuț).
Probabil că dacă vreun regizor japonez ar fi montat textul, așa ar fi arătat spectacolul.

Apă de mină (ACT)

Despre textele scrise de Csaba Székely o să mai citiți și aici, pentru că-i unul dintre cei mai buni și premiați dramaturgi contemporani. Spectacolul de la ACT, lucrat direct de dramaturg cu actorii, e ultima parte e trilogiei (din care mai fac parte Flori de mină și Beznă de mină), care a fost deja montată pe scenele din Budapesta și Târgu-Mureș. Székely scrie despre satul transilvănean în care valorile au dispărut de mult (la fel ca pădurile și credința adevărată) și-au lăsat în urma lor personaje fără umanitate, despre degradarea unei lumi percepută ca feerică, unde aproape orice e permis pentru supraviețuire. Dar poate că textul nu ar fi fost pus în valoare dacă nu era și trupa de actori care s-a strâns în jurul acestui proiect independent:

• Ioan Coman (actor la Teatrul Toma Caragiu - Ploiești) 
• Alexandru Potocean (pe care-l puteți vedea și-n cel mai recent film al lui Cătălin Mitulescu - ”Dincolo de calea ferată”)
• Irina Antonie (debutantă la Gala Tânărului Actor HOP)
• Alin Florea (actor la Teatrul Maria Filotti - Brăila)
• Virginia Mirea (Teatrul de Comedie).

Apa de mină e un spectacol rar ca tip de abordare a realității apropiate, de aceea e important să fie văzut și revăzut. 

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții (TNB)

Un aer proaspăt aduce Bobby Pricop cu spectacolul ăsta pe una dintre scenele mici ale Teatrului Național! Textul lui Mark Haddon nu a fost nicicând mai înduioșător până să fi fost spus de Ciprian Nicula. Decorul e-al lui Anghel Damian, unul dintre cei mai versatili tineri scenografi, iar din distribuție mai face parte Emilian Oprea, actorul pe care îl știți probabil din cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu - ”De ce eu?”.
Mergeți să vă întâlniți cu lumea caldă a lui Christopher, personajul care, deși suferă de sindromul Asperger (o formă de autism), simte și vede lucruri dincolo de puterea oamenilor obișnuiți.

Iluzii (Godot)

Textul lui Vîrîpaev e fix ce zice titlul - un amalgam de iluzii pe care ni le construim drept realități în timpul vieții. Se iau patru personaje, două cupluri la vârsta de 80 și de ani, și se pun la depănat amintirile unei (sau a patru) vieți care părea perfectă. Spectacolul (în regia Andreei Vulpe) a fost realizat pentru examenul de master al actorilor:

• Silvana Mihai
• Alexandru Voicu
• Vlad Bălan
• Cristina Juncu

De altfel, Alexandru Voicu e nominalizat cu acest rol la UNITER, pentru debut. E bine că se joacă-n teatru-bar, că-i greu de digerat în cuplu fără alcool lângă.

La Institutul Schimbării (CNDB)

Centrul Național al Dansului e-un soi de copil teribil a tot ce înseamnă artă performativă în București, iar recenta premieră, partea a doua a spectacolului The Institute of Change, nu face excepție. Spectacolul (realizat de Paul Dunca) are la bază mărturisiri a șase persoane transgender care trăiesc în România - de la problemele medicale pe care le întâmpină, la cele sociale, sau cum li se transformă corpul odată ce decid să treacă de partea genului de care se simt atașați. E-un test pe alocuri voit amuzant despre cât de toleranți suntem sau nu față de cei care nu sunt ca noi.

Spor la găsit bilete și-o ultimă recomandare

Mergeți cu inima deschisă la spectacole: o să vedeți că teatrul vă deschide lumi și vindecă suflete.