3 filme noi, fără dialoguri

În 2011, un regizor francez lua prin surprindere pe toată lumea câștigând toate premiile importante de la Oscaruri cu un film mut, făcut (aproape în totalitate) în alb-negru. Prin The Artist (2011), Michel Hazanavicius n-a făcut altceva decât să reamintească spectatorilor contemporani că se făceau filme minunate și înainte de primul film cu sunet sincronizat - The Jazz Singer (1927) - și că multe dintre producțiile din epoca filmului mut sunt chiar niște capodopere care își păstrează cu demnitate locul în patrimoniul cinematografic universal.

Deși succesul lui The Artist este incomparabil (a câștigat inclusiv Oscarul pentru cel mai bun film și a devenit cel mai premiat film francez din istorie), pelicula lui Michel Hazanavicious nu e singurul dintre filmele contemporane care mizează puțin spre deloc pe dialoguri, reușind totuși să spună povești esențiale.

1. Blancanieves (2012, regia: Pablo Berger)

O reinterpretate în stilul filmelor mute, alb-negru, a celebrei povești a fraților Grimm, Albă ca Zăpada, pelicula spaniolului Pablo Berger a câștigat 10 premii Goya și a reprezentat Spania la Oscaruri în 2013. Regizorul a lucrat la Blancanieves aproape 10 ani, și și-a descris filmul ca pe o scrisoare de dragoste adresată filmului mut european. Succesul lui Blancanieves a fost unul relativ modest, și fiindcă The Artist, marele câștigător la Oscaruri în 2012, a anulat în bună măsură elementul supriză al conceptului de film contemporan imaginat în maniera epocii filmului mut.

Pablo Berger a folosit în mod ingenios muzica pentru a spune povestea din Blancanieves. Coloana sonoră orginală compusă de Alfonso Vilallonga și piesele Silviei Perez Cruz – cântăreață catalană care a luat un premiu Goya pentru cel mi bun cântec, No Te Puedo Encontrar – sunt admirabil integrate în poveste.

2. Under the Skin (2013, regia: Jonathan Glazer)

Regizorul Johnathan Glazer a dezvoltat 10 ani acest proiect ambițios a cărui acțiune se desfășoară pe fundalul highlandurior din Scoția, și care e filmat parțial cu camera ascunsă. Ecranizare a unui volum excelent al lui Michel Faber, carte care e o splendidă și tulburătoare perspectivă a unui alien asupra unei umanități... alienate și din ce în ce mai lipsită de empatie, filmul Under the Skin se dovedește a fi o viziune foarte personală a lui Glazer (care și -a început cariera filmând videoclipuri muzicale) asupra unui subiect care era mult mai complex în romanul lui Michel Faber. Mizând, uneori prea mult, pe farmecul glacial, mut și amenințător al personajului făcut de Scarlett Johansson, Under the Skin e totuși o experiență interesantă de cinema hipnotic în care imaginea primează în fața dialogului.

3. The Tribe (2014, regia: Miroslav Slaboşpiţki)

Filmul ucraineanului Miroslav Slaboşpiţki este povestea unui puști ajuns într-un internat de adolescenți surdo-muți. Deși comunicarea între personaje se face în limbajul semnelor, nu există subtitrări,  inserturi, explicații sau coloană sonoră. Debutul regizorului ucrainean Slaboşpiţki mizează pe actori neprofesioniști și pe un realism nemilos, dus uneori până la cruzime. Tribul a fost bine primit de critică și a câștigat premii prin multe festivaluri, inclusiv la Cannes.

Mențiuni:

Există, de asemenea, și scurt-metraje memorabile în care dialogul e aproape inexistent. Despre două dintre ele, Le ballon rouge (1956) și La Jetée (1962) am vorbit aici.