3 filme esențiale pentru Lia Bugnar

Lia Bugnar scrie mult și scrie bine. În zona comediei, un gen care s-a dovedit a fi la noi destul de dificil de abordat fără să cazi în derizoriu. Piesele și scenariile Liei au subiecte contemporane de cele mai multe ori, de la dramedii conjugale (O piesă deșănțată) până la flirturi virtuale (filmul Bună, ce faci?).

Ce mi se pare cel mai important la comedia pe care-o scrie Lia Bugnar –  atât cât am văzut eu din piesele și filmele făcute după textele ei - este că râsul nu e gratuit, iar comedia nu e la prima mână, nu vine doar din calambururi sau vulgarități. Lia Bugnar pare că știe că adevărata comedie – în film sau în teatru - se împletește mai mereu cu drama sau cu tragedia, că râsul devine foarte ușor râsu’- plânsu’. Iar asta se vede foarte bine în candoarea unor personaje din filme ca lungmetrajul Bună, ce faci? (2010, regia Alexandru Maftei) sau în scurtmetrajul Oase pentru Otto (2016, regia Matei Lucaci Grunberg). După ce am văzut Oase pentru Otto (făcut după piesa omonimă), am fost curios să știu care sunt filmele care au marcat-o pe Lia Bugnar. Așa cum mă așteptam, a scris foarte frumos:

................

Sînt un om foarte nepotrivit să răspund la genul asta de întrebare, pentru că am o memorie care funcționează cumva afectiv. Adică mi se întîmplă să citesc cărți sau să văd filme care schimbă realmente ceva în mine și e foarte posibil să le uit complet la un inventar rapid, deși schimbările pe care le-au provocat în mine au rămas acolo și mă hrănesc încă din ele. Deci funcționez cumva pe memorie scurtă la topuri trei, dar pe o deloc trecătoare memorie afectivă, nedefinibilă, dar cu atît mai valoroasă pentru mine ca ființă. Așa că primul film pe care am să ți-l spun va fi ultimul pe care l-am văzut:

1. Force Majeure, 2014

Îl pun fără să ezit pe listă, are tot ce-i trebuie ca să fie un film pe care să-l iubesc foarte tare pînă cînd îl uit la suprafața, dar nu și înlăuntrul meu. Pentru mine "Force Majeure" e un exemplu impecabil de scenariu cinstit, pornit din aproape nimic și condus fără greșeală pînă la limita suportabilității psihologice. Scenaristul și regizorul sînt aceeași persoană, așa că, pe o poveste scrisă cu precizie de bisturiu, jocul actoricesc vine și-ți dă lovitura de grație. Sînt în film cel puțin două momente (monoloagele celor doi soți) care vor rămîne pentru mult timp momentele mele preferate de actorie din tot ce-am văzut în ultimii ani. 

2. Little Miss Sunshine, 2006

Pentru tandrețea poveștii, pentru personajele de-ți vine să le iei acasă și să le dai tot ce ai mai bun în frigider, pentru minunăția de catharsis pe care mi-au provocat-o o grămadă de secvențe. Cînd un film obține de la mine simultan rîs și plîns, sînt fan pe veci, adică pînă-l uit. Dar pe asta chiar l-am văzut de mult și uite că nu îl uit. 

3.Terms of Endearment, 1983

Ăsta chiar e un film din altă viață și știu sigur că n-o să-l uit niciodată. De altfel cred că e filmul pe care l-am văzut de cele mai multe ori. E pur și simplu perfect, dar hai să găsesc niște motive mai credibile. Pentru momentul în care Shirley McLane face criză de nervi ca fiică-sii să i se facă injecția la timp, pentru Renoiru' atîrnat pe peretele din dormitorul aceleiași Shirley McLane și pentru Jack Nicholson venind în dormitor ca să vadă Renoiru', pentru Debra Winger care a murit cel mai frumos din cîți actori am văzut vreodată murind în vreun film.

Foto credit Lia Bugnar: Cătălina Flămânzeanu.