Top 3 filme western memorabile făcute după 2000

1. The Three Burials of Melquiades Estrada,  2005, Tommy Lee Jones

Tommy Lee Jones nu este doar acel actor magistral, recompensat în 1994 cu Oscar pentru rolul din The Fugitive. Este și un regizor excelent de westernuri. Debutul său, The Three Burials of Melquiades Estrada, a fost o adevărată revelație la Cannes-ul din 2005, unde a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor și pentru cel mai bun scenariu. Criticii de film l-au considerat un western substanțial, dar și o poveste exemplară despre moralitate.

Tommy Lee Jones și-a continuat munca de regizor de lungmetraj și a revenit în 2014 cu alt western foarte bine primit de critică, The Homesman.

2. The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, 2007, Andrew Dominik

 Legendarul proscris american Jesse James e o sursă nesecată de inspirație pentru cinematografie: de la Jesse James din 1939, cu Tyrone Power și Henry Fonda, prin The True Story of Jesse James al lui Nicholas Ray din 1957, și până la The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford al lui Andrew Dominik din 2007.

Andrew Dominik, fost regizor de videoclipuri muzicale, a renunțat la aerul marțial din westernul clasic, preferând în The Assassination of Jesse James... o evocare lirică a cotroversatului Jesse James. Ritmul lent și melancolic al narațiunii filmului este admirabil combinat cu poezia vizuală reusită de Roger Deakins, regizorul de imagine preferat al fraților Coen. Brad Pitt și Casey Affleck fac și ei o pereche excelentă.

3. The Magnificent Seven, 2016, Antoine Fuqua

E greu să faci un remake după Magnificent Seven cel din 1960, cel cu Yul Brynner, Charles Bronson și James Coburn. Filmul a fost la rândul sau un remake după Cei 7 samurai, clasicul lui  Akira Kurosawa din 1954.

Antoine Fuqua, regizorul Celor 7 magnifici din 2016, e mai degrabă un bun autor de filme de acțiune (Training Day, The Equalizer, Southpaw). Substanța acestei noi variante a Magnificilor este dată însă de scenariul inteligent, semnat de Nic Pizzolatto (creatorul seriei True Detective). Replicile scrise de Pizzolatto, unele memorabile, forța liniștită degajată de Denzel Washington în rolul seniorului Magnific și șarmul unor Ethan Hawke sau Chris Pratt fac din Magnificent Seven 2016 un remake mai mult decât onorabil. Chiar dacă filmul pierde prin simplitatea intrigii, recuperează la capitolul spectacol.

Acest articol are 1 comentariu. VEZI COMENTARIILE
Andrei Dumitrescu
Puțin în afara mainstream-ului sunt filme western mult mai inteligente și mai interesate să respecte și să treacă dincolo de limitele genului. Într-o ordine relativ aleatoare: Bone Tomahawk - lent, violent, superb jucat, atent la trecut dar și dispus să își sperie publicul pe ici pe colo; Slow West - are cel puțin trei actori mari, e dispus să le dea timp să dezvolte relații și știe cât de important e să faci publicul să fie interesat; The Salvation - western văzut prin ochi de nordici, cu niște actori foarte buni și un final pe alocuri devastator.