Până la montarea lui Alexandru Dabija de acum patru ani de la Teatrul Act, probabil că nimeni nu și-ar fi imaginat că o povestire precum “Capra cu trei iezi” poate fi dramatizată și jucată pe o scenă de teatru pentru oameni mari. Spectacolul lui Dabija este un adevărat festin culinar - capra (superba Emilia Dobrin - una dintre actrițele mele preferate, de urmărit și-n filmele lui Tatos din anii ’80, dar și la Teatrul Mic) îl invită pe cumătrul lup (Andi Vasluianu) la praznicul iezilor morți. Finalul poveștii e cel bine știut, dar doar nu mergem la teatru pentru happy-end și surpriză!
Creangă nu-i Caragiale și, cu toate astea, Dabija îi transformă textul într-o bucată pură de dramaturgie, ceea ce face de altfel și cu Ivan Turbincă, dar asta e deja o altă poveste. Dacă regizorul-actor a deschis drumul teatrului contemporan cu povești românești reinterpretate, trupa Frilensăr îl continuă și o face într-un mod superb.
La Green Hours, cel mai vechi bar-teatru de pe la noi, locul care a lansat mulți celebri, primul teatru care l-a lăsat pe Afrim să se joace în voie, se poate vedea de ceva timp o trilogie gândită la Iași. Trupa Frilensăr e formată din nouă actori școliți la Iași, cu premii pe la festivalurile pentru teatru independent, care s-au mutat în București, unde ne-ncântă cu reinterpretarea poveștilor “Capra cu trei iezi“ (“Mălăieș în călcăieș*povesti urbanî”), “Fata babei și fata moșneagului”, combinată cu povestea japoneză “Fata cu potirul pe cap” (#daughter sau HadikaTsuki - Tristory II) și a baladei “Miorița” (“Mioritza” - Tristory III).
“Mălăieș în călcăieș*povesti urbanî” are umor cât cuprinde, moldovenisme, brânză cu smântână, praznic pe țolinci cusute, opinci și ii, șapte actori care te-ndoaie de râs cu mimica și vocile, și dansurile, un porc de plastic guițător, o poveste de iubire între mezinul familiei Capră (Loredana Cosovanu, cea mai bună actriță la Gala HOP în 2012) și mezinul familiei Volf, cel a cărui dispariție vor să o răzbune tatăl și cei doi frați, tradiții românești cu ța ța ța, căpriță ța, superstiții, interacțiune cu publicul și atenționarea “n’aveți grijă, nu’i Dabija”.
Începutul - încălzirea cu bețe - aluzie poate la celebrele workshop-uri de actorie ținute de Andrei Șerban, și finalul - fiecare actor spunând câte o povață în versuri - fac din spectacol un teatru-n teatru. Și, deși te prinzi unde-i gata povestea și unde intervin actorii-oameni, tot în lumea magică a Moldovei te regăsești.
Poate pentru că sunt pe jumătate din Moldova, poate pentru că am râs teribil o oră în subsolul care emană teatru de la Green, dar cred că o să mai auzim de frilensări. Și dacă își păstrează inocența și propovăduiesc în continuare că nu e bine să faci rău, că răul se întoarce, poate-poate lumea care pleacă de la teatru va fi mai bună.
Duminică, tot la Green, se va juca “Mioritza” - Tristory III. Eu voi fi acolo, poate ne întâlnim.
Photo credits: Adi Bulboacă
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook