Flori pentru Algernon (de Daniel Keyes) este unul dintre cele mai înduioșătoare texte care-au fost scrise vreodată, despre inteligență, iubire, afecțiune și puterea minții umane.
Iulia Colan este actriță a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. A realizat spectacolul Flori pentru Algernon pe cont propiu; spectacolul a fost apoi selectat în repertoriul Teatrului ACT. La București se joacă pe 17, la ACT, de la 18.00.
Maratonul Teatrului Indepenedent – Bucharest Fringe Festival începe pe 17 septembrie. Informații despre program și bilete – aici.
Cătălina Miciu: Ești actriță a trupei de teatru din Craiova, dar la București ai devenit cunoscută prin Flori pentru Algernon. Cum ai ajuns să creezi spectacolul ăsta?
Iulia Colan: Algernon a trecut printr-un proces îndelungat. A început în facultate ca simplu monolog. Am iubit cartea din prima secundă și povestea personajului. Apoi l-am transformat într-un monolog ceva mai lung cu intenție de spectacol, dar era stângaci. După o vreme, am renunțat la el. După o altă bucată bună de timp, mi-a reapărut în minte și, de data asta, m-am întors la el definitiv și asumat. L-am refăcut total. Adică am scos tot ce era în plus și am păstrat un scaun. Un scaun și dorința de a spune o poveste.
Cătălina Miciu: Flori pentru Algernon e un one-woman show. Am mai zis asta și chiar o cred - tipul ăsta de spectacole e foarte solicitant. Cum te încarci cu energie pentru el? Ai vreun ritual înainte să intri pe scenă?
Iulia Colan: Nu am un ritual înainte de spectacol. El e atât de mult în mine, încât face parte din structura mea, a devenit o a doua natură. Singurul lucru pe care îl fac este ca, în întuneric, pe scaun, înainte să se aprindă reflectorul, să încerc să îmi reglez bătăile inimii, să mă liniștesc. Mă ajută armonia.
Cătălina Miciu: Care e partea cea mai grea atunci când ești singură în fața publicului, când totul depinde doar de tine?
Iulia Colan: Am avut temeri legate de cum o să fac, cum o să mă descurc, că sunt singură și că nu e nimeni să mă “salveze” în caz că se întâmplă ceva. Am avut ușoare atacuri de panică. Mă gândeam dacă ritmul e corect, dacă o să plictisească, având în vedere că puteam să nu mă gestionez bine din interior. Nu mi-a văzut nimeni noua variantă până nu a ieșit la public. Dar am mers pe simțul meu. Asta fac la fiecare spectacol. Încerc să păstrez ritmul. Asta e în momentul de față cea mai grea parte. Asta și partea în care ai senzația că poate nu merge toată lumea cu tine, când îi simți pe unii refractari. Asta e greu. În rest, e foarte greu.
Cătălina Miciu: Tu ai ales să faci teatru sau teatrul te-a ales pe tine?
Iulia Colan: Cred ca un pic din amândouă. Eu l-am ales pentru că n-am avut de ales. Am crescut cu un tată actor. Era greu să nu îmi intre în sânge. Deci, ne-am ales reciproc.
Cătălina Miciu: În ce te putem vedea toamna asta?
Iulia Colan: Lucrăm la un spectacol al naibii de frumos, în regia lui Cristi Juncu – O lună la țară, Turgheniev. Toamna asta avem premiera. Așa că, daca aveți chef, vă invit la Craiova să vedeți o distribuție interesantă în regia și poezia lui Cristi Juncu.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook