Gusturi și experiențe la Street Food Festival în Cluj 2018

Pentru cine a deschis mai târziu internetul, weekendul trecut s-a întâmplat a treia ediție Street Food Festival. 

Adică zeci de food truck-uri s-au adunat pe Aleea Stadionului în Cluj-Napoca - un oraș frumos ca Brad Pitt într-o zi în care îi stă părul bine - și ne-au făcut chiar și pe cei mai ambițioși dintre noi să regretăm că avem un singur stomac (și că, implicit, nu putem mânca încontinuu mâncarea lor genială.)

Pentru mine, a fost un weekend plin de provocări, fiindcă am insistat să testez cât mai multe dintre preparatele food truck-urilor, dar și cu o parte, să îi zicem, ‘’educațională’’ (*cough*), fiindcă în calitate de trimis special Staropramen, am avut ocazia să învăț niște situații despre asocierea dintre bere și mâncare.

Dar să le luăm pe rând.

Mâncarea

Dacă n-ați ajuns până acum la un Street Food Festival, nu știu cum faceți, vă descurcați, dar SĂ MERGEȚI!!! Trei zile pline cu cele mai bune food truck-uri o să se transforme într-un weekend prelungit la care o să vă gândiți cu drag și poftă multe săptămâni de atunci înainte.

Și, ca mine, o să așteptați cu maxim interes următoarea ediție, ca să puteți mânca de la favoriții voștri. Care au fost, după cum urmează.

La Nu Știu Cine

I-am descoperit acum doi ani, la prima ediție Street Food Festival, tot în Cluj. La Nu Știu Cine sunt un food truck cu clătite, în cele mai bune combinații sărate sau dulci. Foarte mult timp am crezut că nu există perfecțiune, dar după ce am mâncat prima clătită cu mascarpone, stafide și miere de La Nu Știu Cine, m-am răzgândit. Neapărat să le încercați!

Arrosticini

Tot acum doi ani, tot în Cluj, mâncam prima dată frigărui de berbecuț de la Arrosticini. La momentul respectiv, toți cei care veneau să mănânce la Street Food Festival erau atât de îndrăgostiți de mâncarea lor încât băieții erau nevoiți să închidă constant food truck-ul la câteva ore, fiindcă rămâneau fără frigărui. Acum Arrosticini fac în continuare cel mai bun berbecuț pe care îl știu.

Cimbru Food Truck

Descoperirea preferată de la această ediție a fost Tagliata de vită cu cartofi copți de la Cimbru. Nu credeam că poate să existe o vită atât de suculentă și fragedă, cu niște cartofi în sare, aurii, atât de rumeniți și pufoși în același timp, LA UN FOOD TRUCK! Băieții sunt specialiști în vită și asta se vede. Cartofii sunt de la Viișoara, de lângă Cluj. Vita e din America de Sud. Nu exagerez când spun că aș conduce dintr-un capăt în altul al țării doar ca să mai mănânc preparatele lor. Să îi căutați musai!

Pizza de la Camionetta

Nu mi s-a întâmplat niciodată să merg la un festival unde cei de la Camionetta să fie prezenți cu unul dintre Land Rover-urile lor (da, băieții au dotat câteva mașini cu cuptoare de pizza) și să nu încerc un sortiment nou. Tura asta a fost rândul unei pizza cu anghinare, alune de pădure și ulei de trufe, care s-a dovedit a fi cea mai bună pizza vegetariană pe care am gustat-o.

Berea

Cum explicam la început, gustul experienței de la Street Food Festival a fost dat nu doar de mâncare, ci și de asocierea cu berea Staropramen.

Ce s-a întâmplat mai exact?

În primul rând, aveai la dispoziție acest roboțel foarte sexy, unde puteai să scanezi berea și primeai imediat recomandarea de preparat care vine alături de sortimentul respectiv. Apoi, dacă voiai, puteai să printezi rețeta dish-ului cu pricina.

Splendid, nu? Plus că  Staropramen Granat, preferata mea de la acest festival, era recomandată în asociere cu Tagliata cu vită de la Cimbru, pe care am elogiat-o mai sus - deci vă dați seama cât de fericită am fost.

Și dacă ratai roboțelul cel șmecher, puteai să obții recomandări direct de la food truck-uri - câțiva vendori organizau mini-degustări la locul faptei, adică după ce îți comandai dish-ul, venea un pahar de bere spre tine, cu sortimentul potrivit mâncării respective. Așa am savurat eu o Staropramen nefiltrată alături de creveții în stil chinezesc cu susan și sos dulce-picant de la Shanghai.

Iar pentru cei care voiau să afle mai multe despre asocierea dintre bere și mâncare, sâmbătă după-amiază ni s-a întâmplat o conferință în care somelierul Ștefan Teriș ne-a învățat cum să savurăm mai bine gusturile.

Așa am aflat că berea nefiltrată nu e doar foarte bună la gust (ceea ce, ca o blondă respectabilă, știam deja), ci acționează inclusiv ca un palate cleanser, având un grad mai mare de carbonatare. Motiv pentru care merge bine în combinație cu mâncăruri cu un gust mai delicat, precum creveții, dar și cu preparate cu sosuri bogate.

Iar sortimentele mai intense, precum Staropramen Granat sau Dark au în compoziție tipuri de malț mai dulcege, care merg bine în asociere cu preparate cu arome mai intense, precum vita, cârnații sau hot-dogs.

Atât de la Street Food Festival Cluj. Să fiți pe fază, fiindcă evenimentele se vor relua din toamnă :)

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL