Despre feminitatea absolută: Experiența Juliette Binoche la București

Se-ntâmplă multe lucruri extraordinare în România ultimilor ani în termeni culturali.

Festivalurile de teatru, și mai ales cele mari, au început să aducă în țară oameni pe care nu i-am văzut decât pe marile ecrane, prin presa străină, legende, sau dacă am avut norocul s-ajungem prin teatrele din străinătate. Legende, dacă nu-i termenul prea tare. De curând, la Festivalul Internațional de la Sibiu a fost în carne și oase Mikhail Baryshnikov. A fost coregraful Ohad Naharin, a cărui poveste o știți cel mai bine din filmlul Mr.Gaga (2015), cu spectacolele lui de dans de-a dreptul revoluționare.

Și nu știu ce e mai greu în balanță, întâlnirea artistică sau cea spirituală.

Ediția 2017 a Festivalului Național de Teatru (FNT) tocmai s-a încheiat cu spectacolul Să trăieşti orice ar fi (Barbara) și cu actrița Juliette Binoche în carne și oase pe scena Sălii Studio a TNB, de pe Bulevardul Magheru. Da, Juliette Binoche care-ți face stomacul ferfeniță în Trois couleurs: Bleu al regizorului de Krzysztof Kieślowski, în Damage - alături de Jeremy Irons -, în ecranizarea celebrului roman al lui Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, sau îți ridică colțurile gurii, într-un alt registru cu Johnny Depp, în Chocolat (2000) și ia Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul din Pacientul englez (1997).  

Juliette Binoche a venit în Festivalul Național de Teatru alături de alte câteva nume mari din străinătate, regizorul Robert Lepage, actorul Evgeny Mironov, coregraful Angelin Preljocaj, pianistul Alexandre Tharaud, într-o direcție adusă de directorul artistic Marina Constantinescu încă de acum mulți ani, când festivalul se numea internațional, și-avea pentru prima dată pe scenă unele dintre cele mai mari nume ale teatrului mondial. 

Juliette Binoche, pentru unii - actrița unei generații, pentru alții - femeia, în toată vulnerabilitatea.

Juliette Binoche și Alexandre Tharaud într-o fotografie de promovare a spectacolului Să trăieşti orice ar fi (Barbara) | Sursa foto: www.fnt.ro

Și-a așezat picioarele încrucișate în pantofii cu plasă transparentă prin care-i ghiceai degetele, și talpă roșie, singurul accesoriu pișcător din ținuta simplă, clasic franțuzească: costum negru, cămașă albă. Mâinile, în poală -  avea capătul unui deget înfășurat într-un mic bandaj.

Abia aterizase.

A urcat pe scena sălii Elvira Popescu a Institutului Francez la finalul filmului Polina, cu proiecții speciale în FNT pentru a dubla prezența ei aici, și pentru a-i pune în valoare și mai bine pe regizoarea Valérie Müller și pe coregraful Angelin Preljocaj, să povestească cu publicul.

“Mai e o întrebare”, și râsul lui Juliette Binoche s-a auzit în plin când deja mai toată lumea se pregătea să-ncheie dialogul cu sala și să plece spre conferința de presă. Binoche a fost cea care-a ținut să fie prezentă și la discuția cu publicul.

Cât a stat, și-a plimbat ochii prin sală. Observa, dar și răspândea energia, se conecta.

Îți prindea privirea și, dacă erai cu ochii la ea, îți zâmbea. 

Nimic nu lăsa să se strecoare vreun aer de vedetă, deși se simțea că îi place. De fapt, avea chipul și energia exact ca pe ecran, sau poate viceversa. Cu emoția la vedere.

Pe scenă, într-o salopetă transparentă neagră, cu talie înaltă, dintr-un fel de triplu voal, suficient cât să i se vadă din copase, era atât de atrăgătoare și naturală la 53 de ani, într-un spectacol care o pune pe ea în primul rând în valoare - simplu, cu versuri și pian  - dar cu o partitură unde trece de la o stare la o alta și-o alta într-o oră jumate.

Domnul Lucian Pintilie, domnul Victor Rebengiuc și doamna Mariana Mihuț pe rândul patru în sală.

Juliette Binoche, cea caldă și de mătăsoasă fără niciun pic de emfază.

Și cu toate astea, cel mai mult și mai mult m-am gândit cât e de deșteaptă. 

Iată trei lucruri de pus pe suflet din ce-a povestit Juliette Binoche la Festivalul Național de Teatru: 

1. “Ca să ajungem la noi trebuie să avem curajul să triem, să lăsăm ceva în urmă, să riscăm. Ceea ce pare imposibil poate să reprezinte de fapt o sută de mii de alte posibilități.”
2. “Parcursul unui artist, căutările lui, înseamnă nevoia de-a ajunge la acel loc misterios din noi, care e autentic. E parcursul oricărei ființe umane, iar artistul este cel care îl poate exprima.”
3. “Putem ajunge la transparență doar trăind toate emoțiile. Transparența este singura care ne face să putem comunica cu alții, să ne conectăm.“

Nu, nu e numai că a fost o vedetă de-aproape la București, e acel fel de energie mătăsoasă, mănunchi de pene printr-o palmă.  

Juliette Binoche tocmai ne-a arătat mai ales ce-nseamnă feminitatea.

Ediția 2017 a Festivalului Internațional de Teatru s-a desfășurat între 20 și 30 octombrie și-a avut mesajul “Teatrul schimbă lumea”. Pe site-ul Festivalului puteți citi încă o mulțime de interviuri și de articole, printre care și-un interviu cu actorul Evgeny Mironov despre Shakespeare și Cehov, realizat de Maria Sârbu, aici.