Dacă vinerea asta ești în Cluj, go get some FOOD (Jazz experimental)

Dacă stratosfera ar avea sunet, ea ar suna a FOOD. De altfel, la ce poți să te-aștepți când pui laolaltă un britanic și un norvegian? Sunt ambii foarte aproape de viziuni boreale, peisaje supra-realiste, atingeri atmosferice și vreme labilă, iar ei pun toate astea în muzică.

Ți se pare că ce-am scris aici e cam de neînțeles? Stai să ajungi la o cântare de-a lor și dup-aia să vezi dacă mai ai nevoie de explicații și rațiuni. Sunt gata să pun pariu că exact asta își propun Iain Ballamy (britanicul) și Thomas Strønen (norvegianul) : nu încerca să înțelegi ce facem noi, doar ascultă și simte.

Despre al optulea și cel mai recent album al lor This Is Not A Miracle, Strønen spune că e cel mai aproape de sunetul lor din live act-uri. Nu poți să spui “un concert” FOOD, pentru că ar fi injust și incomplet. E, exact ca muzica lor, un experiment. Trebuie să te asumi și să te însumezi totodată cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Ești parte dintr-un tablou pe care cei doi și chitaristul austriac, Christian Fennesz (cu care au colaborat pentru albumul în cauză), îl descriu cam așa: “sunete puternice, texturi evocative, improvizații explorative câteodată atât de insistente încât devin hipnotice sau chiar turbulente”. Ei, cum să te pui cu așa ceva? Te lași dus/ă și gata:


Unii spun că e nu-jazz, alții jazz-experimental, iar ei spun simplu: jazz. Instrumentele fundamentale cu care te duc exact acolo unde vor ei sunt saxofonul lui Ballamy, care emite melodicități și percuțiile lui Strønen care structurează prin ritmuri. Peste fundația asta se toarnă un strat gros de sunete electro-futuriste și se ornamentează cu sonorități acustice ale diverșilor colaboratori. Din tot ce a scris critica de specialitate, pe care o ascult și nu prea, am reținut o propoziție cu care sunt invariabil de acord: Aceasta este adevărata muzică a secolului 21.” (eclipsed/Wolf Kampmann, Jan 2016). Omu’ a zis a secolului 21! Pentru 2016 rămâne (tot invariabil) profund avangardistă.

Deși deja mă știi, cititorule de oameni si gusturi, ca fiind o vehementă susținătoare a cumpărării de albume ca formă de a susține munca artistului, însă de data asta trebuie să recunosc că înregistrările duo-ului experimental nu prea pot surprinde stările prin care te duc în live-performance-uri, așa că mi-a fost teamă să-ți las link-uri pentru o ascultare prealabilă. În primul rând pentru că în live se bazează pe unicitatea improvizațiilor, pe emoțiile de la fața locului și pe reacția publicului, or într-un studio de înregistrări astea sunt lucruri pe care nu le pot accesa. Au încercat, în schimb, să compenseze lipsa emoțiilor ad-hoc prin a alege să lucreze pentru albumul aflat în promovare (This Is Not a Miracle, 2015) cu maestrul de sunet Ulf Holand, expertizat în a produce artiști al căror factor de unicitate e musai să fi fost surprins și în înregistrări (vezi David Bowie sau A-HA).

În final, n-aș fi cinstită dacă nu aș recunoaște că îi invidiez pe cei care vineri (14 oct) vor putea ajunge la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Mai sunt încă bilete. E genul de experiență pe care ar trebui s-o încerci măcar o dată în viață, așa cum poate încerci niște gândaci prăjiți, alcool făcut din piele de cămilă sau scufundări cu rechini. Încearcă FOOD!

Photo credit: bbc.co.uk, berlinerfestspiele.de.

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL