Biografia bate filmul

Antropologi de pretutindeni susțin că, de peste 100 de ani, avem de-a face cu un nou soi de politeism, în sensul în care oamenii tind să transforme fețele, personajele sau aparițiile de pe marile și micile ecrane, de pe scene sau alte locuri de desfășurare artistică nu numai în modele, ci chiar în neo-zeități. Pe scurt, neînțelegerea cu care erau privite ființele sacre a fost translatată către “de-neînțeleșii” artiști. De când omenirea a descoperit imprimarea audio-video, s-a născut fenomenul voyeurism-ului de la mare distanță - satisfacerea curiozității și a nevoii de cunoaștere, fără implicare personală sau prezență la “locul faptei”. Pe aceste două fundamente se clădesc de zeci de ani producții care urmăresc pas cu pas traiectoria unor oameni deveniți fenomene sociale. De la reality-show-uri, la producții hollywoodiene, la filme documentare și (mai nou) la social media, aceste produse audio-video au deseori rolul (nu întotdeauna asumat) de desacralizare sau, mai-bine-spus, de umanizare a artiștilor.

Artiștii sunt și ei oameni!

Cam ăsta ar fi sloganul sub care s-ar putea cu ușurință înscrie majoritatea filmelor biografice. Fie că sunt inspirate din scrierile sau jurnalele artiștilor, fie compilate din declarațiile apropiaților, fie că sunt realmente filmați 24 din 24, rezultatul final ni-i arată dincolo de gloria și strălucirea cu care sunt ei înșiși obișnuiți să fie priviți. Și, da!, plâng, sunt bolnavi, sunt tați, mame, frați, surori, suferă de singurătate, că au fost părăsiți, că sunt nemulțumiți de sine, au temeri și angoase.

Lăsăm totuși cancanul la locul lui - prin tabloide, rețele de socializare sau canale TV - și vă propun să luăm puțin în serios fenomenul, concentrându-ne pe rezultate ceva mai curate: filmele biografice sau auto-biografice, purtătoare ale etichetei de film documentar.

Nu neg faptul că ecranizările hollywoodiene au farmecul și autenticitatea lor, garantate de cele mai multe ori de bugete imense și actori de Oscar, însă pentru azi am ales trei producții recente și independente, care nu lasă loc de interpretări, întrucât adevărurile biografice sunt “împroșcate” asupra privitorilor de înșiși muzicienii documentați:

Janis: Little Girl Blue (2015) - Janis Joplin

Cobain. Montage of Heck (2015) - Kurt Cobain

Amy (2015) - Amy Winehouse

Searching for Sugar Man (2012) – Rodriguez

4 biografii, 4 artiști din generații și timpuri diferite - numitor comun: suferința și spiritul artistic. Nu știu dacă producătorii și-au propus să sublinieze frământările și neajunsurile muzicienilor deveniți fenomene, dar dacă suferința este ceea ce i-a determinat să creeze și să cânte, atunci nu putem decât să le fim recunoscători și, conștient, să alegem să vedem mai degrabă sclipirile artistice ale fiecăruia dintre ei.

Nu mă erijez nici în critic de film, nici în judecător de conduită în viață, chiar dacă, voyeurist vorbind, am intrat în trăirile lor intime. Am empatizat cu tristețile lor, m-au bucurat reușitele lor, și chiar și-așa “desacralizați”, tot am să le ascult albumele câte zile oi avea.