3 filme esențiale pentru Șerban Georgescu

Din 6 mai, documentarul lui Șerban Georgescu, Varză, cartofi și alți demoni, intră în cinematografele din București. Aflat printre producțiile nominalizate anul acesta la premiul Gopo pentru cel mai bun documentar, filmul lui Șerban Georgescu mi-a atras atenția nu doar prin tema actuală - agricultorul român de astăzi și chinul său sisific, ci și prin maniera onestă și lipsită de emfază cu care autorul se apropie de o lume rurală ce pare captivă în cercul vicios al mecanismelor pieței libere. Regizorul își asumă cu un umor blând rolul de orășean naiv care vrea să afle de ce, în Lunguleţu, un sat din apropierea Bucureştiului, familiile de agricultori care au la dispoziție pământ roditor, utilaje moderne, recolte bogate, ajung, la finalul unui întreg ciclu de culturi intensive, să -și vândă recoltele pe nimic și să trăiască pe datorie. 

În Varză, cartofi și alți demoni, Șerban Georgescu încearcă timp de un an de zile experiența imediată a agricultorului din Lungulețu, interval în care investește și muncește cot la cot cu sătenii. Demersul său - foarte util într-o lume contemporană din ce în ce mai dezinteresată de proveniența hranei sale - scoate la iveală, cu migală jurnalistică, portrete și situații de un comic absurd. În prim plan: țăranul din Lungulețu care se zbate între un trecut umbrit de  amintirea colectivizării și un viitor care-l amenință cu falimentul cauzat de competiția dură cu marii producători agricoli. E aici un tip de resemnare mioritică, o încăpățânare candidă și absurdă pe care umorul subtil al lui Șerban Georgescu reușește s-o surprindă în toate ipostazele sale: economică, mitologică, intimă...

Replica mea preferată: "Dumnezeu ne-a dat pământul să-l muncim și dracu' ne-a dat răzorul (hotarul) să ne certăm pe el." L-am rugat pe regizorul Șerban Georgescu să numească 3 dintre filmele esențiale și, deloc suprinzător – dacă veți vedea Varză, cartofi și alți demoni - comedia predomină în alegerile sale cinematografice.

Șerban Georgescu:

„Recomand 3 filme oarecum asemănătoare prin modul de exprimare, un fel de întoarcere la principiile cinematografiei: imaginea care povestește mai mult decât dialogul. Un neam de liniște vizuală într-o lume în care se vorbește enorm de mult și de cele mai multe ori fără rost. Precizare: ordinea filmelor este aleatorie.”

1. Mon Oncle (regia: Jacques Tati, 1958)

„Unchiul meu? Unchiul pe care întotdeauna mi l-am dorit și nu l-am avut niciodată.”

2. Walkabout (regia: Nicholas Roeg, 1971)
„Unul din cel mai frumoase filme care au ca temă călătoria inițiatică.”

3. S-a furat o bombă (regia: Ion Popescu Gopo, 1961)
„După părerea mea, cel mai bun film românesc.”