Anul acesta, Festivalul Internațional de film Transilvania omagiază două dintre figurile emblematice ale cinematografiei franceze. Alain Delon va veni la Cluj pentru a primi Premiul pentru întreaga carieră, ocazie cu care, pe 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului Afacerea Pigot (Pour la peau d’un flic, 1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, cu Alain Delon. Un alt simbol al filmului francez căruia TIFF-ul îi aduce un minunat tribut este regizorul Jean-Pierre Melville care continuă să fie și azi o sursă de inspirație pentru autorii de filme cu gangsteri. Spectatorii de la TIFF-ul din acest an au șansa de a vedea proiecțiile copiilor restaurate ale unor titluri reper din filmografia lui Melville: Le Silence de la mer(1949), Bob le flambeur (1955),Léon Morin, prêtre (1961), Le Doulos(1962), L'armée des ombres (1969), Le Cercle Rouge (1970), și scurtmetrajul Vingt-quatre heures de la vie d'un clown (1946).
Ca să ne pregătim cum se cuvine pentru întâlnirea cu Alain Delon în carne și oase și cu retrospectiva Melville în variantă restaurată, am ales 3 titluri din filmografia comună Delon&Melville.
Jean-Pierre Grumbach a folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial numele de cod Melville, în onoarea scriitorului american Herman Melville, autorul lui Moby Dick. După război, își asumă oficial numele de cod, rămânând în istoria filmului ca unul dintre autorii poveștilor clasice cu gangsteri. Filmografia lui cuprinde și alte pelicule curajoase pe teme diferite: Les enfants terribles (1950), adaptare după piesa lui Jean Cocteau sau L'armée des ombres (1969), un thriller despre Rezistența franceză considerat acum una dintre capodoperele sale. Autodidact în materie de cinema, Melville a fost ceea ce azi am numi un autor de film independent. Și-a construit nu doar propriul stil, ci chiar propriul studio de film. Cred că cel mai frumos lucru la filmele sale este că nu se lasă strict circumscrise niciunui curent. Melville se folosește uneori de structura clasică a filmului noir. De exemplu, în Un flic ai toate ingredientele genului: un jaf care merge prost, o femeie fatală (Catherine Deneuve într-o rochie Yves Saint Laurent de neuitat) etc. Dar să-l categorisești ca fiind doar un autor de film neo-noir e prea puțin. Alteori, ca-n Samuraiul, camera face un exercițiu de cinema observațional-existențialist, limitându-se să înregistreze gesturile mărunte și intime ale asasinului singuratic. Melville e un inovator: tehnicile lui de montaj ajung să fie împrumutate de exponenți ai Noului Val francez precum Jean-Luc Godard. Grija lui pentru imagine anunță cu mulți ani înainte acel cinéma du look pe care-l vor consacra în Franța anilor 80’’ regizori ca Luc Besson. Minuțiozitatea prin care Melville povestește mai ales din imagine, detaliile adăugate treptat, cu fiecare cadru, dialogul puțin și dozat cu grijă și răbufnirile scurte de violență care punctează precis momentele cheie sunt de recunoscut peste ani în filmele moderne ale unora precum Jarmusch, Cronenberg sau Tarantino.
Citatele de la începutul filmelor sunt de multe ori apocrife, inventate chiar de Melville care își crează astfel propria mitologie.
Le Samouraï (1967)
Ghost Dog al lui Jim Jarmusch sau Drive-ul lui Nicolas Winding Refn sunt tributare stilului narativ și tehnicii vizuale folosite de Melville în acest film de referință. Povestea asasinului singuratic Jeff Costello (Delon) e spusă din puține replici, în cadre lungi, întunecate și elaborate care ne poartă prin cluburile de noapte pariziene și pe la periferia dezolantă a capitalei franceze.
Gangsterii lui Melville sunt condamnați de la bun început. Încercarea nelegiuitului de a se ridica deasupra condiției sale va fi pedepsită în cele din urmă de legea oamenilor. E un element fundamental pe care regizorul francez îl pastrează din filmul noir american. Cu toate aceastea, gangsterii melvillieni ramân până la capăt fideli propriului cod moral. Și merg spre pieire fără zbateri, cu aerul că-și împlinesc destinul implacabil, asemenea samurailor. Cel mai bine se vede acest lucru în Samuraiul, în care - după câteva filme în care iî folosise pe Jean Paul Belmondo- Melville începe colaborarea cu Alain Delon. Figura senină și impenetrabilă a asasinului singuratic făcut aici de Delon, trenciul (un reper în istoria fashionul masculin din anii 70’’) care ascunde mereu un revolver în buzunarele adânci și pălăria ale cărei boruri accentuează aerul sumbru și amenințător în clipele decisive sunt elementele definitorii pentru tipologia melvilliană.
Le Cercle Rouge (1970)
Intriga din Cercul roșu este -din nou- una de film noir clasic: după ieșirea din închisoare, Corey (din nou Alain Delon), pune la cale un jaf la unul din faimoasele magazine pariziene de bijuterii din Place Vendôme. Pentru asta îi recrutează pe evadatul Vogel (Gian Maria Volontè ) și pe, Jansen, fost polițist de elită eșuat într-un alcoolic bântuit de coșmaruri; Yves Montand își face excelent treaba în roul lui Jansen. Pentru partitura comisarului Mattei, aflat în permanență pe urmele celor trei outlaws, Melville a folosit în mod surprinzător un veteran al comediei franceze: Bourvil, care face un memorabil rol de compoziție: cadrele în care comisarul se dezvăluie în intimitatea casei, vorbind pisicilor sale au o candoare aparte. Una dintre secvențele celebre din Le Cercle Rouge rămâne și azi cea a jafului: o secvență lungă în care nu se vorbește deloc, ci doar se povestește prin cadre strânse și sufocante, așa cum numai Melville reușește. Este filmul cu cel mai mare succes de public din palmaresul regizorului și va fi de văzut într-o variantă restaurată și la TIFF.
Un flic (1972)
Primit cu destulă reticență de critica de film care-l cataloghează drept o istorie simplă a unor hoți, ultimul film al lui Melville îl aduce pe Alain Delon – după două roluri negative - în postura de polițist. Pentru rolul șefului jefuitorilor de bănci Melville folosește de această dată un actor american, Richard Crenna. La fel de hipnotizant din punct de vedere vizual, dar nu atât de solid construit la nivel narativ precum Samuraiul sau Le Cercle Rouge, Un flic surprinde totuși și azi măcar prin secvența complexă și elaborată în care un tren este jefuit în mișcare cu ajutorul unui elicopter.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook