În prima zi de festival a venit și furtuna peste București, frumoasă coincidență de nume și vreme. Și-am mai văzut și Fata din curcubeu, ca să fie tacâm complet de prognoză meteosensibilă. Am văzut oameni care au plâns cu sughițuri. Am auzit oameni care au râs hohotit. La același spectacol. Lia Bugnar are farmecul ăsta asupra textelor - să le scrie pentru jumătăți diferite din noi. I-a reușit asta foarte bine cu patru spectacole la care eu țin multișor, că vin din perioada în care abia bâjbâiam prin teatru - Oase pentru Otto (cu însuși caldul Otto, în propriul rol - ce dor!), Stă să plouă, Noi 4 și Fata din curcubeu. Cel din urmă m-a fermecat demult, în interpretarea Taniei Popa.
Luni seară, Ilona Brezoianu a aruncat asupra noastră năvoadele și ne-a prins ca pe niște pești muți de uimire în fața teatrului ca posibil mod de viață. Fata asta fără nume își așteaptă clienții în fiecare seară pe ultimul rând din Cinema Curcubeu, locurile 13 și 14. I-ar plăcea să creadă în povestea lui Pretty Woman, dar știe că niciun Richard Gere nu va veni pe-un cal alb s-o salveze. Trăiește cântându-și viața, un șir lung de tristețuri și însingurări - tânguiala fetei scrisă de Lia are ceva din textele lui Vasili Sigarev (chiar îi puteți vedea un text în UNDERCLOUD - Dureri fantomă, în regia lui Bogdan Budeș). Pleci de la spectacol cu inima strânsă în pumn, dar și cu o listă de filme (One upon a time in America, Amarcord, Nopțile Cabiriei), care ar trebui văzute în viața asta.
One wo/man show-urile trebuie să aibă zvâc, altfel nu te pot ține pe un scaun timp de o oră și mai bine. Și îmi imaginez că e al naibii de greu pentru un actor să umple scena. Dar și când reușește! Ilona e din a doua categorie și așa lungă cum e, cu ochii mari-de-culoarea-mării, în care se oglindește o lume, câștigă chiar și cele mai de piatră inimi.
Mirării unui om care se întreabă cu ce schimbă lumea un text inventat i-aș răspunde că nu o schimbă, dar îți poate schimba ție ochii cu care o vezi.
În a doua zi de UNDERCLOUD a fost cald, înăbușeala de dinaintea ploii de noapte. Pe scena lungă din Sala Bolților (ce frumos e Gabroveniul refăcut!), Philoctetes își spune monologul în fața lui Neoptolemus, venit să-l ia din nou în luptă. Neoptolemus suntem noi, spectatori muți în fața unui discurs ținut într-o greacă fermecătoare (din păcate, subtitrarea a fost doar în engleză, ceea ce a produs câteva nemulțumiri în public).
E cald pe insula Lemnos, e cald și-n sală, Philoctetes își plimbă cu greutate piciorul rănit pe plaja în care a fost exilat de camarazii săi greci. Au trecut ani buni de când a fost părăsit aici în drumul grecilor spre Troia, timp destul ca arcașul să mediteze la trecutul său, la cât de necesară e pacea, dar mai ales la cât de ușor e să-ți pierzi busola. Mai merită să lupți când vezi ce jocuri de putere fac ceilalți și cât de corupt e sistemul? Conform legendei, se pare că da, de vreme ce Philoctetes s-a întors în război. Spectacolul Philoctetes a fost regizat de Sissy Papathanassiou, la Teatrul Analogio din Atena.
În a treia zi, vremea a fost nehotărâtă, ca un dans fără noimă performat de cei de la Tami Dance Company, din Tel Aviv. Partea frumoasă a dansului contemporan e că te poate transpune în altă poveste, mai ales când cea pe care ei ți-o spun nu este tangibilă. Cele trei personaje din Control freaks & more se cuceresc unul pe celălalt, dar pe mine nu au reușit să o facă. Dar măcar mi-au amintit de superbitatea asta.
UNDERCLOUD se joacă la Hanul Gabroveni până pe 31 august. Detalii program, aici.
Photo credits: Cătălina Flămânzeanu și Cătălina Miciu.
De vrei să-ți faci și tu vocea auzită, te invităm să te Conectezi cu Facebook