Uimirea Antoanetei Ralian

O singură dată am văzut-o pe Antoaneta Ralian față în față. Eram la fosta librărie Bastilia din Romană, mă îndreptam spre ieșire, când, într-un colț, așezată pe o băncuță, aștepta o femeie-statuie. Mi-a lăsat o impresie foarte puternică. Deși era mică de statură, mi s-a părut imensă și aspră acolo, înconjurată de cărți, sprijinită de un baston. Cum am văzut-o atunci versus cum am descoperit-o în volumul de memorii „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei” (Humanitas, 2014) îmi demonstrează din nou că această zicală-clișeu, nu judeca cărțile după copertă, chiar e complet adevărată.

Nu cred că e lună mai bună a anului în care aș fi putut citi acest scurt volum de amintiri decât ianuarie. Pentru că toate povestirile Antoanetei Ralian sunt pline de bucuria de a trăi, de a fi în viață, de a profita de fiecare bucățică de lume, de fiecare om pe care îl întâlnești și de fiecare cuvânt care ți se spune. Antoaneta Ralian (1924 – 2015) a fost una dintre cele mai prolifice traducătoare române de limba engleză.

Volumul are trei părți. Prima, „Întâmplări de peste mări și țări”, e o colecție de amintiri din călătorii pe care autoarea le-a făcut în jurul lumii de cele mai multe ori alături de soț sau prin diverse burse de studii (datorate carierei ei prolifice de traducătoare). Toate aceste scrieri de călătorie sunt pline de mirarea unui copil. Doamna Ralian se declară de multe ori copleșită de minunile lumii străine, pe care le compară mereu cu tristețea României comuniste. În niște timpuri în care putem vedea toată lumea pe Google Maps fără să plecăm de la masa din bucătărie, și puține lucruri ne mai par noi atunci când le vedem pe bune, cuvintele Antoanetei Ralian ne pot arăta (sau reaminti) ce înseamnă cu adevărat uimirea călătoriilor. 

În partea a doua, „Întâlniri cu Scriitori”, autoarea ne pune la masă cu, printre alții, Kurt Vonegut, Iris Murdoch sau Salman Rushdie, scriitori pe care i-a întâlnit de-a lungul lungii sale cariere. O altă uimire: dialogul cu titanii literaturii, modestia, inteligența, umorul. În partea a treia, „Derapaje”, textele ating diverse subiecte, de la femeia în literatură până la o confesiune extraordinară despre provocarea traducerii în limba română a lui Henry Miller.

Deci, că aveți în față un nou început sau nu, citiți Amintirile unei Nonagenare. O să vă dea exact push-ul de care ai nevoie în momentul de genul acesta.

Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg, îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau, vreau...

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL