SCRISORAR, de Mihail Șișkin

L-am cunoscut pe Mihail Șișkin. Lansarea cărții Scrisorar a avut loc la Cărturești, iar eu stăteam ascunsă într-un colț al ceainăriei, de emoții. Nu e ușor să ai în față omul care ți-a dat una dintre cele mai frumoase cărți citite vreodată. Dovadă că am cumpărat cartea de 11 ori. Și tot de atâtea ori am făcut-o cadou.

Mihail Șișkin, omul cu ochi frumoși și-un scris din altă lume

S-a născut în Rusia. În 1995, se mută definitiv în Elveția, unde lucrează pentru o vreme ca interpret din limbă rusă la un birou elvețian pentru imigranți. Aude în fiecare zi povești de viață grea. Așa apare romanul Părul Venerei, în care descoperim culisele unui suflet de interpret. Şişkin a primit toate cele trei mari premii pentru literatură din Rusia - singurul scriitor care a reușit asta: Russkii Buker, în 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Naţionalnîi bestseller, în 2005, pentru romanul Părul Venerei, şi Bolşaia Kniga, în 2011, pentru romanul Scrisorar.

Spune despre a fi scriitor că:

 “[…] înseamnă să faci cuvinte, dar ele oricum sunt deja, mereu au fost. Dar, de fapt, scriitor este cel care îşi dă seama că nu poţi spune nimic prin cuvinte.”

Și, în modestia lui, reușește prin cuvinte să te țină lipit de carte, să-ți pună-n ochi trăiri noi sau să te liniștească puțin, că moartea e doar o mamă care te cheamă în casă, într-o zi de iarnă:

“-Soniecika, ascultă-mă! O să-ți spun ceva important acum. Încearcă să înțelegi. Știu că mă auzi. Am citit într-o carte despre moarte că este ca în copilărie, când te joci cu zăpadă în curte, iar mama te privește de la fereastră, iar mai apoi te strigă. Pur și simplu, te-ai jucat destul și e timpul să te întorci acasă. […]”

Scrisorar, cea mai frumoasă declarație de dragoste adusă vieții

Și nu oricum, ci înlăturând timpul, cronologia, sensul comun pe care-l dăm evenimentelor din viața noastră și înțelegând că doar moartea aduce noimă fiecărei clipe în care respirăm. O poveste despre un altfel de timp, o poveste despre singurătate acompaniată de amintiri prezente, despre război și singura lui victorie, aceea de a rămâne în viață.

‘’De fapt, nu este important să fii învingător sau învins, singura victorie în război este să rămâi în viață.”

Lăsați ceasurile deoparte și intrați în lumea lor, a celor două voci ale romanului Scrisorar: Sașa și Volodia. O sa fie o experiență cât o excursie pe un alt continent, una pe care n-o s-o găsești pe niciun site de booking!

“[…] Există un joc pentru copiii foarte mici: într-o bucată de scândură sunt tăiate un cerc, un pătrat, o căsuță, tot felul de obiecte și trebuie să introduci aceste forme în locașul corect. Ai pierdut o figurină, nu mai ai cu ce să umpli gaura. Și am senzația că viața mea este un asemenea set de viduri: casă, soț, iubire, seara de azi – și nu am cu ce să le umplu. Sunt găuri în univers, pe acolo vine curentul. Și găurile acestea, odată cu trecerea anilor, sunt din ce în ce mai mari – oamenii pleacă.”

Îmi aduc aminte cum stăteam ca huhurezul în noapte, savurând pagină cu pagină și niște sărățele cu susan. Firimiturile au început să deranjeze, iar mie îmi apar în ochi vorbele astea:

“Îți scriu noaptea. Tocmai am terminat de ronțăit un pișcot în pat și acum firimiturile nu mă lasă să adorm, s-au risipit pe cearșaf și mă înteapă.”

De același autor: Părul Venerei.

 

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL