Să învățăm limba română fără profesor

Tara Skurtu e un peisaj interesant al lumii poetice din România contemporană. Am vrut să scriu „personaj”, nu „peisaj”, dar această scăpare lexicală îmi convine. Tara e și un peisaj, o poetă americană premiată pe fotografia căreia se supraexpune România. Venită la noi direct din Boston cu o bursă Fullbright, Tara predă Creative Writing la Universitatea Transilvania din Brașov, oraș în care a aflat, între timp, că are și strămoși. O parte din experiența ei tot mai prelungită în țara noastră e prinsă și în volumul „Skurtu, România”, lansat la Editura Charmides în traducerea lui Radu Vancu.

Înainte de a citi versurile Tarei, e interesant să asculți viziunea ei despre poezie în general. Un speaker mișto, a fost unul dintre invitații Creative Mornings de anul trecut, unde a vorbit, cum altfel, fix despre asta. Un video mai lung decât attention span-ul generației noastre, dar pe care îl recomand. Tara deconstruiește limbajul poetic și-l face să pară o joacă de copil. Poezia e în noi, doar că nu suntem noi atenți la ea. Cred că studenții brașoveni sunt niște norocoși:

În „Skurtu, România” poeta învață să iubească în limba română. Prezența ei în lumea străină în care a aterizat modifică atmosfera din jur, fiecare stradă sau încăpere își pierd din cunoscut și câștigă în necunoscut, în nedescoperit. Odată cu apropierea de un bărbat român, poeta învață cuvintele prin care îl iubește, pe unele le redescoperă, pe unele le traduce, pe unele le disecă, le caută sinonime. Deși înconjurată de oameni, de iubit sau prieteni, femeia din versurile Tarei Skurtu e de cele mai multe ori singură. O ciudată care se plimbă prin piețele din Berceni, pe Calea Victoriei sau prin CFR-ul dintre Brașov și București, și care ajunge să viseze în limba română.

Dacă ar fi un filmuleț pe Facebook, poeziile Tarei despre România ar ajunge virale. S-ar găsi vreun titlu senzaționalist, „o americană s-a îndrăgostit de țara noastră și scrie poezii despre ea”, dar să nu îl credeți. Tara nu scrie despre țara noastră, scrie despre țara ei, suntem norocoși că o traduce cât să o înțelegem și noi.

„Îmi spui trei cuvinte românești
pentru love, două pentru missing.

Pe tren, la apus, îmi rearanjez
decupajele cu propoziții de prin reviste –

sunt mai aproape;
mai bine să nu –

nu știu cum să fac o propoziție completă.”

Foto copertă: Cătălin Georgescu

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL