Era duminică și mă aflam acasă. La Constantin Noica.

Vreme de cinci ani, am stat în apartamentul lui Constantin Noica. Undeva în Drumul Taberei, unde și-a petrecut ultimii 12 ani din viață. Mai bine spus, vremurile reci ale ultimilor 12 ani, că vremea bună îl ținea la Păltiniș.

Unul dintre lucrurile pe care le cerem vieții e să ne aducă mult noroc; unul dintre lucrurile pe care le refuzăm vieții e să recunoaștem norocul atunci când l-am întâlnit. Despre Noroc, Eseuri de Duminică, C. Noica

Un noroc, că altfel nu se poate numi, să stai acolo, cu mobila lui, pe care o vedeai în fotografii, cu cărțile răsfoite sau scrise de el, cu cartea de bucate a Marianei, cea de-a doua soție, cu aragazul retro care încă funcționa, cu zecile de porumbei care îmi invadau balconul și pe care trebuia să-i hranesc, că așa făcea Mariana Noica.

Ce înfrângere să recunoști că nimic din afară nu te mai interesează și nimic dinăuntru nu te mai însuflețește! E de necrezut să spunem cu atâta seninătate, cu atât de puțină sfială: mă plictisesc. Când necredincioșii vor să calomnieze pe îngeri, nu găsesc nimic mai ofensator de spus despre ei decât că se plictisesc. Și noi, care ne însușim ofensa aceasta cu atâta bună dispoziție!” Despre plictiselă, Eseuri de Duminică, C.Noica

În câteva sertare, aveam comori. Tot felul de hârtii și hârtiuțe, scrisori, însemnări, felicitări, fotografii; iar ‘’tot felul’’ ăsta m-a paralizat. A trecut ceva vreme până să am curajul să intru în paginile lor. Și când am îndrăznit, am dat peste cele trei fotografii, cu cele două dulapuri din casă și fotoliul în care mă așezam aproape în fiecare zi. Să zic cum m-am simțit? Copleșită.

A fi premiant înseamnă, mult mai des decât ar trebui, o destindere morală, o vinovată ieșire din lupta cu sine. Cine știe dacă țara noastră n-are prea mulți premianți! A fi premiant, Eseuri de Duminică, C. Noica

M-am dus în bucătărie și, la aragazul la care mi-am imaginat că Noica își făcea cafeaua în multe zile de iarnă, mi-am făcut și eu una. M-am așezat în fotoliul lui, am deschis blaturile mici din lateral, care îți făceau loc fix pentru ceașca de cafea în dreapta și o carte în stânga, am luat „Eseuri de Duminică” din raft și am început să citesc. Era duminică. Și așa mi-era dat să petrec multe duminici, cu cartea asta în mână, citind câteodată „Întâmplări din dragoste”, sau „Însemnări despre feminitate”, sau „A fi simplu”, sau „A fi premiant”. Sau toată cartea, că-mi era prea bine, că ploua, că mă liniștea, că în casa asta, dacă mă prindea week-end-ul în București, duminica răsfoiam, citeam, îmi imaginam ce-au auzit pereții. De cele mai multe ori singură, dar nu refuzam compania unui prieten cu chef de descoperit, care, la fel ca mine, rămânea mut pentru multă vreme.

Falimentul inteligenței și integrarea în subiectivitate pot fi expresia unei barbarii, cum vor cei care nu înțeleg timpul de azi, dar nu expresia unei decăderi, cum pretind cei care-și închipuie că-l înțeleg. Să acceptăm nepăsători acuzația de barbarie. Așa cum ar accepta-o ascetul. Și să pornim, cu seninătate, de la izolarea tuturor către singurătatea noastra. De la izolare la singurătate, Eseuri de Duminică, C.Noica

Mulțumesc!

Cartea o poți comanda de aici.

Acest articol are 2 comentarii. VEZI COMENTARIILE
Catalin Ciobanu
De neuitat !
Alexandra Sirbu
C Noica.