Efectele secundare ale neîncrederii

Coperta romanului „Efectele secundare ale vieții” scris de Vlad Zografi (Humanitas, 2016) e foarte frumoasă. O siluetă văzută de la spate privește spre ce poate să fie un deșert plin de cioburi, o bucată din planeta pământ după Apocalipsă, o zonă geografică plină de lacuri. Ilustrația Agatei Tabacu te face să te gândești. Sau cel puțin îți atrage atenția, cum mi s-a întâmplat și mie când am văzut această carte în librării, la secțiunea Noutăți, dar nu am cumpărat-o. Nu eram sigur.

Însă, cum se mai întâmplă lucrurile pe lume câteodată, la câteva săptămâni după apariție, am primit cadou romanul de la o fată pe care am invitat-o la ziua mea. M-am gândit: uite, asta e recomandarea pe care o așteptam. Am zis: mulțumesc, chiar mi-a atras atenția acest roman, și acum că-l primesc de la tine, o să-l citesc liniștit. Mi s-a răspuns: Ah, nu, nu l-am citit încă, dar Vlad Zografi e un tip mișto. Am amânat, din nou, lectura. Dar, și promit că e ultimul dar, în altă zi, puțin mai târziu, complet aiurea, am intrat în librăria Humanitas de la Cișmigiu și aici se întâmpla o conferință dedicată lui Stephen Hawking. Printre invitați, Vlad Zografi. Și m-am apucat de „Efectele secundare ale vieții”.

Plasat într-un București familiar, romanul are cinci personaje principale: o ziaristă prinsă fără să vrea în niște combinații mafiote, un medic psihiatru cu porniri de detectiv (și care îl admiră pe Columbo, nu mi-a plăcut niciodată serialul), o femeie tristă tare după despărțirea de iubitul străin și reîntoarcerea în țară, un băiat autist interesat de furnici și de mecanismele vieții și un om de știință care ține discursuri în fața membrilor Academiei Române. Fiecare capitol e dedicat unuia dintre personaje, care-și povestește trăirile, pornirile, opiniile. Zografi reușește exemplar să îmbine cinci fire narative, cam cum sunt filmulețele alea care simulează crearea ADN-ului, până iese o spirală perfectă.

Capitol cu capitol, ca un serial de pe Netflix care ar putea să stârnească ceva interes măcar pentru două sezoane, „Efectele secundare ale vieții” construiește mai multe feluri de lumi, care funcționează în paralele, una lângă alta, deși sunt, de fapt, la ani lumină una de cealaltă: mafie, corupție, poliție, dar și dezamăgire, frustrare, boală, regrete, mister. Într-o poveste care ia turnură de roman polițist, Zografi reușește un lucru admirabil din punctul meu de vedere: niște personaje complexe, profunde, foarte bine conturate. De departe, Robert Aldea, băiatul autist, preferatul meu.

Deci, nu faceți ca mine, aveți încredere și citiți din prima „Efectele secundare ale vieții”. Sunt sigur că va surprinde. Are și un pic de comedie, un pic de știință, un pic de filozofie, dar în principal are o scriitură splendidă. 

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL