ARTA DE A CERE, DE AMANDA PALMER

Sau cum “a da” există datorită lui “a cere”

S-a lansat oficial în muzică cu formaţia The Dresden Dolls, astăzi are un proiect solo care-i poartă numele. Tot ea este primul muzician care a bătut recordul pe Kickstarter: 1.200.000 de dolari. În februarie 2013, a fost invitată la TED Talks să vorbească despre “The art of asking”: aproape 5 milioane de vizualizări (Nu l-aţi văzut încă? Trebuie!). La un an după, ambiţioasă de fel, scoate şi cartea cu acelaşi titlu, The Art of Asking. Oricât de “girlish” ar fi acest detaliu, trebuie să menţionăm şi faptul că e soţia simpaticului Neil Gaiman. Ea este Amanda Palmer.

Să nu ne imaginăm că toate lucrurile astea i s-au întâmplat peste noapte. Istoria Amandei e la fel de pestriţă ca orice exemplificare a cuvântului pestriţ. Să ne uităm un pic la job-urile pe care le-a avut până să adune mii, zeci de mii de oameni sau milioane de vizualizări: statuie vivantă, barmaniţă, maseuză terapeutică fără licenţă, dramaturgă, regizoare, chelneriţă, vânzătoare de haine recondiţionate, actriţă de filme experimentale, asistentă de croitor pentru un producător de cătuşe din piele, stripteuză.

Amanda de astăzi şi cea de ieri îşi dau întâlnire în cartea “Arta de a cere”. O poveste fascinantă a unui artist care nu a acceptat regulile jocului. Un artist care şi-a construit o mare familie pe care, la nevoie, s-a putut baza. Un artist care a preferat legăturile directe, fără intermediar, adunând adresele de e-mail ale posibililor consumatori de punk nebun, colorat în curcubeul cabaretului. Şi-a vizitat fanii la spital, a dormit la ei în sufragerii (Amanda adoră couchsurfing-ul), şi-a pus umărul la bătaie când cineva avea nevoie de suport moral, iar la schimb i-a lăsat pe toţi în viaţa ei, deschis, transparent, ca într-o mare familie unde nimic nu este băgat sub preş.

Coada pentru autografe e o combinaţie între o petrecere de nuntă, o cabină pentru fotografii instant şi terminalul de sosiri internaţional al unui aeroport; o coliziune nedesluşită de intimităţi instant. E o reuniune cu cei pe care nu i-am cunoscut încă.

Pe blog, pe Facebook sau Twitter, Amanda ne anunţă că a răcit, că a rămas însărcinată, că are probleme cu casa de discuri, că pune de-un concert ninja într-un parc, în doar 3 ore, sau e pur şi simplu curioasă şi întreabă:

Care este diferenţa dintre a cere şi a cerşi?

A cere e ca şi cum a-i curta pe cineva; când cerşeşti, eşti deja dezbrăcat şi gâfâi. – răspunde cititorul Marko Fancovic.

Când au lansat In Rainbows, cei de la Radiohead au schimbat perspectiva industriei muzicale, au făcut auzită posibilitatea tranzacţiilor directe între muzicieni şi fani. Cam aşa vede lucrurile şi Amanda Palmer. Dar, ca să se întâmple asta, trebuie să fii confortabil să ceri, pentru că cel care poate şi vrea să ofere trebuie să ştie că ai nevoie de asta. Schimbul e corect, spune ea, actul artistic devine sustenabil dacă îşi găseşte susţinători, iar susţinătorii pot deveni parte din poveste, contribuind la creşterea ei.

Your acceptance of the gift IS the gift […]

Şi cel mai fain lucru e că a reuşit să adune o mulţime care-i seamănă, cu care împarte valori, emoţii. Cu care împarte totul. I’m in. :)

Effective crowdfunding is not about relying on the kindness of strangers, it's about relying on the kindness of your crowd.

Dacă nu o aveți deja, cartea o puteți comanda de aici.

Acest articol nu are comentarii. POȚI FI PRIMUL